Busuiocul

Ocimum basilicum L.

Fr. Basilic; G.: Basilic; M.: Bazsalikom;R.: Bazilik kamfornîi.


Caractere de recunoaştere : Planta : Specie ierbacee anuală de cultură, erectă, înaltă de 20-60 cm, ramificată de la bază; rădăcina: fibroasă, ramificată; tulpina: cu 4 muchii evidente, păroasă mai ales în partea superioară; frunze: opuse, ovate şi cu vîrf ascuţit, marginea cu dinţi rari şi atenuaţi, lungime 3-5 cm, lăţime 2-2,5 cm, glabre, lucitoare, peţiol lung de cca. 1 cm; flori: grupate cîte 4-6 în pseudoverticile spre partea superioară a ramurilor formînd inflorescenţe spiciforme întrerupte; florile au caliciu bilabiat, corola albă sau roză, labiul superior cu 4 dinţi rotunjiţi, cel inferior întreg, mai lung; cele 4 stamine şi mai ales stilul cu stigmatul ies de sub corolă; fructe: nucule ovate, brune-negricioase, lungi de cca. 2 mm, grupate cîte 4 la baza caliciului persistent.

 

busuiocul,Ocimum basilicum L.
busuiocul,Ocimum basilicum L.

 

busuiocul
busuiocul

 

busuioc,Ocimum basilicum L.
busuioc,Ocimum basilicum L.

 

busuioc
busuioc

 

busuioc
busuioc

 

Ocimum basilicum L.
Ocimum basilicum L.

 

Ocimum basilicum L.
Ocimum basilicum L.

 


Înflorirea busuiocului: VII-IX.


Materia primă folosită de la busuioc: Herba Basilici — formată din tulpini şi ramuri tinere acoperite cu frunze de culoare verde, terminate cu sau fără inflorescenţe; florile au corola albă sau alburie-roz cu tubul scurt, bilabiată. Mirosul este plăcut aromat, caracteristic, gustul aromatic specific.


Ecologia şi zonarea busuiocului: Planta solicită multă căldură, dar spre deosebire de alte labiate bogate în ulei volatil se dezvoltă bine şi în locuri semiumbrite. Este afectată de brumele tîrzii de primăvară. Cerinţele faţă de umiditate sînt moderate.


Busuiocul este mai pretenţios faţă de sol, dezvoltîndu-se bine numai pe soluri bogate în substanţe fertile, cu structură, permeabile, care nu fac  scoarţă, fiind contraindicate cele grele, reci, argiloase, pe care stagnează apa.De asemenea, sînt contraindicate nisipurile şi săraturile. Specia este zonată în Cîmpia Bărăganului (cu deosebire în judeţul Ilfov), Burnazului, Olteniei şi Timişului.


Tehnologia de cultură a busuiocului: Busuiocul luat în cultura mare se recomandă să urmeze după o leguminoasă, o plantă de nutreţ (după trifoliene), însă pe un teren complet lipsit de cuscută. Pe aceeaşi solă nu poate reveni decît după 6—7 ani.


Pregătirea terenului pentru cultura busuiocului se face obişnuit. El se ară adînc după recoltarea plantei premergătoare şi se întreţine curat de buruieni.


Busuiocul se dezvoltă în condiţii optime dacă terenul este îngrăşat cu îngrăşăminte chimice. În acest scop, odată cu arătura adîncă de vară sau de toamnă, se încorporează în sol 50-60 kg/ha s.a. fosfor şi 30-35 kg/ha s.a. potasiu. De asemenea, primăvara, în timpul executării primelor lucrări de întreţinere a terenului în vederea însămînţării sau plantării cu busuioc, se administrează 50-80 kg /ha s.a. azot. Folosirea gunoiului de grajd bine fermentat sau nefermentat nu este indicată în cultura busuiocului, deoarece are acţiune nefavorabilă asupra calităţii uleiului.


Primăvara, pînă la însămînţare sau transplantare, se lucrează cu cultivatorul sau cu discul pentru a-l menţine afînat, fără crustă şi buruieni, conservîndu-se astfel umiditatea. Înainte, de însămînţarea directă în cîmp terenul se tăvălugeşte. însămînţarea se face cu maşina de semănat, la intervale de 45 cm între rînduri. Pentru un hectar se folosesc 5-6 kg seminţe cu 4-5 părţi material inert, care trebuie încorporate în sol la o adîncime de 1 -1,5 cm. După însămînţare terenul se tăvălugeşte din nou şi se grăpează cu o grapă uşoară. Timpul optim de însămînţare este după 15-20 zile de la desprimăvărare în anii cu umiditate crescută şi după 10-12 zile în anii cu puţină umiditate (în jur de 10 - 15 aprilie).


Busuiocul se înmulţeşte şi prin răsaduri care se obţin în răsadniţe calde sau semicalde. În mod obişnuit se pot produce răsaduri din a doua jumătate a lunii martie şi pînă la sfîrşitul lunii aprilie. Timpul necesar pentru creşterea plantelor în răsadniţe este de circa 35—45 zile, perioadă în care plantele ajung la 6—7 cm înălţime. Pentru a obţine plantele necesare unui hectar de cultură se folosesc 0,300 kg sămînţă cu o valoare germinativă de 70% şi cu o puritate de 97%, care se însămînţează pe 60 m2 de răsadniţe calde sau semicalde.


Pămîntul folosit la răsadniţe va fi cernoziomul, care se va amesteca cu 1/4 mraniţă bine putrezită. După pregătirea patului nutritiv, în răsadniţe se însămînţează busuiocul şi se acoperă cu un strat de pămînt bine cernut, în grosime de 0,5-1 cm. Se udă uşor cu stropitoarea cu găuri mici pentru o fină pulverizare a apei. După răsărirea plantelor se plivesc buruienile.


În cîmp se pun 1-2 răsaduri la cuib, la distanţe de 25-30 cm pe rînd şi 45 cm între rînduri. Lucrările de întreţinere trebuie executate continuu, în scopul distrugerii crustei, a buruienilor şi a menţinerii terenului mereu afinat şi curat. Evaluarea producţiei se face după aceeaşi metodă ca şi la menta crudă. Momentul recoltării este la 4-5 zile de la apariţia primelor inflorescenţe.


De la busuioc se recoltează părţile aeriene ale plantei pînă la 3 ori pe an. Recoltarea se face cu cuţitul sau secera, la începutul înfloririi, tăindu-se planta la 8 - 12 cm de pămînt.


Pentru obţinerea seminţelor se aleg plantele bine dezvoltate, sănătoase şi cu multe inflorescenţe. Se lasă pînă cînd 50% din inflorescenţe ajung la maturitate, se recoltează ca şi iarba, se usucă complet la soare, pe prelate, rogojini, pentru a evita pierderea seminţelor prin scuturare. Se treieră, se condiţionează, ca să corespundă condiţiilor de calitate cerute.


Bolile, dăunătorii busuiocului şi mijloacele de combatere: La noi în ţară busuiocul a fost cultivat pe suprafeţe mai mari în ultimii ani şi nu au fost semnalaţi pînă în prezent prea mulţi dăunători. Totuşi s-a constatat că este atacat de cuscută şi bacterioză. Combaterea cuscutei se face prin mijloace cunoscute, adică prin lucrări agrotehnice. Bacterioza atacă frunzele şi tulpinile busuiocului, producîndu-i pete maronii în urma cărora plantele se ofilesc şi pier. În cazul cînd cultura este destinată pentru extragerea uleiului, această boală se combate cu zeamă bordeleză în concentraţie de 0,5 - 1%. Procedeul nu este permis daca plantele sînt destinate a fi valorificate pentru tratament direct sau ceai. În acest caz combaterea se face prin lucrări agrotehnice, scoaterea plantelor bolnave şi arderea lor la marginea tarlalei.


Pregătirea busuiocului în vederea prelucrării: Plantele recoltate se usucă pe cale naturală în strat subţire, în locuri aerisite şi numai la umbră. La uscarea artificială temperatura nu trebuie să depăşească 35°C. În timpul uscării produsul nu se întoarce. Randamentul de uscare este de cea 6/1.


Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din tulpini şi ramuri înflorite, admiţîndu-se ca impurităţi - max. 5% frunze brunificate, cu fructificaţii, ramuri fără frunze, corpuri străine organice şi minerale - max. 0,5% pentru fiecare, umiditate - max. 13%.
Pentru produsul în stare proaspătă destinat uleiului, condiţiile tehnice de recepţie sînt identice ca la mentă.

 


Compoziţia chimică a busuiocului: Ulei volatil (0,10-0,20%) cu compoziţia chimică diferită în funcţie de chemotipul de la care provine: linalol, metilcavicol sau estragol, cineol, camfor, α-pinen, cinamat de metil, eugenol, acid oleanolic, anetol, (β-sitosterol; saponozide triterpenice, tanoizi etc. Seminţele sînt bogate în mucilagii.

 

Acţiunea farmacodinamică-utilizări terapeutice ale busuiocului: Puţin studiată din punct de vedere farmacodinamic. Utilizat empiric în tulburări gastro-intestinale, ca stimulent al digestiei, ca diuretic sau în inflamaţii ale căilor respiratorii. Uleiul volatil are proprietăţi antimicrobiene şi antifungice. Se utilizează în industria parfumurilor. Uleiurile obținute din busuioc au efecte antioxidante, antivirale, antimicrobiene. Se poate folosi în tratarea stresului, în acest caz avînd efect sedativ. Calmează durerile de stomac și combate balonarea.