Cînepa codrului

Eupatorium cannabinum L.

Fr.: Eupatoire; G.: Gemeiner Wasserdost; M.: Sedkender; Pakoca; R.: Paskonik konoplevidnîi.

Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierboasă, perenă, erectă, robustă, cu exemplare înalte de 1-1,7 m; rădăcina: cilindrică, uşor tuberizată; tulpina: cilindrică, cu numeroase ramificaţii mai ales în partea superioară; frunze: opuse, cu 3-5 foliole lanceolate şi cu dinţi evidenţi pe margine (din asemănarea cu frunzele de cînepă derivă şi denumirea populară de „cînepa codrului"); flori: în inflorescenţe terminale mari de tip racem, fiecare ramificaţie alcătuită la rîndul său din antodii pedunculate cu cîte 4-6 flori tubuloase roşii de culoarea cărnii; fructe: mici achene cu papus dezvoltat.

 

floare canepa codrului
floare canepa codrului

 

canepa codrului
canepa codrului

 

eupatorium cannabinum L.
eupatorium cannabinum L.

 

eupatorium cannabinum L.
eupatorium cannabinum L.

 

canepa codrului
canepa codrului

 

canepa codrului
canepa codrului

 

canepa codrului planta
canepa codrului planta

 

Înflorire: VII - IX.

Materia primă: Herba Eupatorii (Herba Cannabis aquaticae) formată din vîrfurile tulpinale ale plantei, lungi pînă la 30 cm, recoltate în timpul înfloririi. Frunzele sînt palmat compuse, scurt peţiolate cu 3-5 foliole lanceolate, inegal dinţate, de culoare verde, lungi pînă la 7-10 cm. Florile de culoare roşu-închis spre brun sînt dispuse în inflorescenţe asemănătoare umbelelor. Mirosul slab, aromat, gustul înţepător, amar. În unele ţări se utilizează şi rizomii cu rădăcini (Rhizoma et radix Eupatorii).

Ecologie şi răspîndire: Plantă din zona de deal şi munte, are temperament de lumină. Creşte în locuri umede, în special pe substrat cu calcar, la marginea pădurilor, în zăvoaie, locuri umede. Este răspîndită în cele mai multe judeţe din ţară.

Recoltare: întreaga cantitate necesară poate fi recoltată de pe marginea şoselei Oraviţa-Moldova Nouă, la traversarea Munţilor Locvei, bazin cu un potenţial de cîteva zeci de tone.

Perioada optimă este la începutul înfloririi (iulie-august) deoarece plantele recoltate mai tîrziu, trecînd în fructificare dau mult papus. Se taie cu cuţitul sau cosorul vîrfurile înflorite, precum şi ramificaţiile, pe o lungime de max. 30 cm. De pe restul tulpinii se pot struji frunzele, care se amestecă în produs.

Pregătirea produsului în vederea prelucrării : După ce se îndepărtează frunzele îngălbenite sau atacate, precum şi inflorescenţele trecute în fructificare, se pun la uscat la [umbră în şoproane sau poduri bine aerate, dar de preferat este uscarea artificială la cca. 50°, pentru că se face mai rapid şi se evită ca o parte din flori să se transforme în fructe cu papus, căci procesul acesta continuă în cursul unei uscări lente.

Randamentul la uscare 4-5/1.

Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din vîrfuri tulpinale înflorite şi ramuri cu lungime pînă la 30 cm, precum şi din frunze detaşate. Se admit ca impurităţi max. 5% plante brunificate, corpuri străine organice - max. 0,5% şi minerale - max. 1 %, umiditate - max. 13%.

Compoziţie chimică: Părţile aeriene ale plantei conţin două substanţe amare: eupatorina cu structura chimică încă neelucidată şi eupatoriopicrina, avînd o structură lactonică; alcoolo-rezine, tanoizi, probabil un saponozid etc.; rizomii şi rădăcinile conţin ulei volatil şi un derivat furanic, euparina.

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Această specie are proprietăţi colagoge şi laxative. A fost utilizată ca diuretic, în afecţiuni ale bilei şi ca purgativ. Extern - în plăgi şi în dermatite. În doze mai mari are acţiune emetică şi iritantă pentru mucoasa gastrică. În prezent este utilizată pe scară redusă.