Fenicul

Foeniculum vulgare Mill.


Fenicul, Molură : Fr. : Fenouil ; G. : Gemeiner Fenchel; M.; Edes komeny ; R.: Fenheli abîknavenîi

Caractere de recunoaştere: Planta: Specie erbacee bienală sau perenă, exclusiv de cultură, înaltă pînă la 1-2 m, foarte ramificată încă de la bază, înfloreşte din primul an; rădăcina: pivotantă, cărnoasă,lungă de  20-30  cm şi groasă pînă la 2 cm, cu puţine   ramificaţii   laterale; tulpina: cilindrică, fin striată, glaucă, fistuloasă; frunze: alungit-triunghiulare, de 3-4 ori penat sectate, cu segmente foarte fine (asemănătoare cu cele de mărar), cele bazale peţiolate, lungi de 25-30 cm, celelalte sesile, toate cu o vagină foarte dezvoltată,  în formă  de glugă; flori: în umbele mari, lipsite de involucru, cu  8-16  radii  inegale, fiecare cu 12-20 flori cu caliciu   redus, 5 petale mici galben-aurii, lungi pînă la 1 mm şi îndoite spre interior; fructe: diachene ovoidale, cu  cele 2 mericarpe separate, îngustate  spre  capete, cu 5 coaste foarte proeminente deschise la culoare.

 

fenicul,Foeniculum vulgare Mill.
fenicul,Foeniculum vulgare Mill.

 

fenicul
fenicul

 

fenicul
fenicul

 

Foeniculum vulgare Mill.
Foeniculum vulgare Mill.

 

Foeniculum vulgare Mill.
Foeniculum vulgare Mill.

 

ilustratie fenicul
fenicul

 

seminte fenicul
seminte fenicul

 

Înflorire: VII-IX.



Materia primă: Fructus Foeniculi - fructe formate din două mericarpe (achene) de obicei libere, glabre, eliptic-oblongi, uşor arcuite sau drepte, lungi de 4-10 mm, groase de 1,5-4 mm, cu 5 coaste longitudinale foarte proeminente, dintre care cele două marginale mai dezvoltate. La partea superioară se observă un stilopod lăţit şi resturile stigmatelor. Achenele sînt de culoare cenuşiu-verzuie pînă la brun-verzui, iar coastele longitudinale galben-verzui. Mirosul plăcut, caracteristic, aromat, gustul dulceag, slab arzător.



Ecologie şi zonare: Ca plantă de origine mediteraneană este pretenţioasă faţă de căldură, sudul ţării noastre fiind limita nordică de răspîndire a speciei, germinînd la 6-8° în 14-16 zile, iar la 15° în numai 5 zile. Este sensibilă la variaţii de temperatură, solicitând veri lungi şi călduroase. Foarte dăunătoare sînt pentru plantele de 1 an perioadele mai calde din timpul iernii urmate de geruri, mai ales în condiţiile în care solul nu este protejat de zăpadă, putînd pieri în aceste condiţii peste jumătate din plante. Perioada de vegetaţie este de cca. 150-170 zile pe an. Are de asemenea pretenţii ridicate pentru lumină.



Deoarece suprafaţa foliară este redusă şi transpiraţia este redusă, rezistînd destul de bine la umiditate mai redusă; planta este totuşi afectată de secetă prelungită, mai ales cînd aceasta este însoţită de vînturi calde, uscate. Un regim de umiditate echilibrat dă totuşi sporuri de producţie. Ploile căzute în perioada înfloririi influenţează negativ fecundarea şi fructificarea.



Faţă de sol este pretenţios, dezvoltîndu-se bine pe cele nisipo-argiloase, fertile, bogate în humus şi calciu, de preferinţă cernoziomuri sau soluri de luncă, umede, cu apa freatică la 2-2,5 m; sînt contraindicate cele reci, grele, acide, cu apă stagnantă.



Feniculul este zonat astfel: Cîmpia Dobrogei, Cîmpia Olteniei, Cîmpia Timişului, Cîmpia Crişurilor ca zone foarte favorabile şi Cîmpia Bărăganului, Cîmpia Burnazului, Cîmpia Moldovei (jud. Botoşani), Cîmpia Covurlui (partea de est a judeţului Galaţi) - ca zone favorabile.



Tehnologie de cultură: Feniculul se seamănă pe terenurile unde s-au cultivat plante prășitoare sau grîu de toamnă. Pe un teren unde s-a cultivat fenicul, în anul următor nu se mai însămînţează această plantă; poate reveni pe acelaşi teren numai după 5 ani. Terenul se ară adînc, paralel cu recoltarea plantei premergătoare şi se întreţine fără buruieni pînă la însămînţare.



Deoarece planta nu suportă a fi îngrăşată direct cu gunoi proaspăt, acest îngrăşămînt se dă la cultura premergătoare. Odată cu arătura adîncă, pământul se îngraşă şi cu 50 kg s.a. fosfor la hectar.



În primăvara anului al doilea de cultură, în sol se introduc, cu cultivatorul, în două etape, 300 kg/ha cenuşă şi 400 kg/ha gunoi de păsări. În anii III, IV şi V, înainte de prima praşilă, se mai dau 50 kg/ha s.a. fosfor, 50-60 kg/ha s.a. azot şi 30-40 kg/ha s.a. potasiu.

Însămînţarea se execută primăvara de timpuriu cu semănătoarea SU-20 în rînduri, la distanţa de 70 cm între rînduri şi la adîncimea de 2-3 cm. Pentru un hectar de cultură este necesară o cantitate de 8 kg sămînţă, care să fie curată şi în mod special să nu conţină cuscută. Imediat după răsărire, terenul se grăpează pentru a sparge eventuala crustă sau se prăşeşte între rînduri, avînd grijă a nu se acoperi cu pămînt tinerele plante.

În primul an de cultură se execută două-trei praşile şi se pliveşte o dată sau de două ori, după caz. Planta fiind sensibilă la ger, odată cu ultima afînare. care se execută cu cultivatorul, se face şi bilonarea. În cazul feniculului, bilonarea se execută în aşa fel încît tulpinile rămase după recoltare să fie acoperite cu un strat de pămînt de 7-10 cm. În regiunile secetoase tulpinile se taie la recoltare la înălţimea de 20-30 cm de la suprafaţa pământului, pentru a reţine zăpada.

În anul doi de cultură şi următorii, primăvara foarte devreme, se trece cu tăvălugul şi grapa în lung şi în lat, apoi, pînă la înflorire, se execută două, maximum trei praşile.

De menţionat că prin scuturarea fructelor se îndeseşte cultura. Plantele răsărite trebuie ferite în timpul praşilei. În acest caz, asemenea culturi nu se vor opri pentru obţinerea materialului de înmulţire.

Primăvara terenul se tăvălugeşte pentru a se distruge tulpinile vechi şi se grăpează de-a curmezişul rîndurilor pentru a sparge crusta şi a distruge buruienile.

Feniculul produce încă din primul an de cultură, cu condiţia să fie însămînţat primăvara devreme, iar lucrările de întreţinere să se aplice la timp. Din anul II şi pînă în anul V se obţin recolte mari şi constante de 1 300-1 800 kg/ha.

Deoarece fructele de fenicul se scutură uşor şi trebuie să aibă o culoare verzuie cu uşoare nuanţe brune pentru a corespunde necesităţilor de consum, ele se recoltează în două faze.Astfel, umbelele superioare, care ajung la maturitate cu circa o săptămînă înaintea celorlalte, sînt recoltate manual cu foarfeci de vie; ulterior, la maturarea în masă a celorlalte umbele, se face recoltarea mecanică. Pe suprafeţe mari se recoltează cu combina C-12 atunci cînd 60% din umbele au ajuns la maturitate.

Evaluarea producţiei la fenicul se face cu o săptămînă înainte de recoltare, cînd cca. 50-55% din fructe sînt ajunse la maturitate fiziologică.Pentru determinarea producţiei medii, se stabilesc numărul mediu de plante pe m2, numărul mediu al fructelor la o plantă şi umiditatea peste normal (care de obicei este de circa 22%).

Să presupunem că pe un m2 s-au găsit 150 plante cu 190 fructe la o plantă. Greutatea a 1 000 fructe este de 5,74 grame.

Producţia medie la m2 va fi :

(150 pl. x 190 f X 5,74 g)/1000 = 163,59 g/m2

Se scade umiditatea peste normal 22% şi 5% pierderi la recoltare, transport şi manipulare :

(163,59x22)/100=35,98 g/m²; 163,59g- 35,98 g= 127,61 g/m2

(127,61x5)/100=6,38 g/m2; 127,61 g- 6,38 g= 121,23 g/m2

Rezultă că producția media la hectar este de :

(121,23 g x 10000 m2)/1000 g=1212,30 Kg/ha (rotunjit 1212 Kg/ha).

Pentru obţinerea materialului de înmulţire trebuie să se procedeze cu mare atenţie la alegerea suprafeţelor cu puritate completă, fără alte plante şi fără nici an fir de cuscută, culturi cărora li s-au aplicat toate lucrările de purificare biologică. Suprafeţele recunoscute se recoltează, se treieră, se condiţionează şi se depozitează separat.

Greutatea medie a 1 000 fructe este de 5,74 grame; la un gram intră 174 fructe.

Indici de calitate pentru însămînţare: puritatea 98%, germinaţia 80%. Energia germinativă este de 6 zile, facultatea germinativă durează pînă la 14 zile. Fructele de fenicul îşi păstrează facultatea germinativă 2-3 ani.

Recoltarea se face dimineaţa şi seara pentru a se evita scuturarea fructelor. Plantele se leagă în snopi mici şi se aşază în picioare pentru a se usca. După 2-3 zile snopii se transportă la locul de treierat. Coşul căruţelor se căptuşeşte cu prelate, deoarece fructele se scutură foarte uşor.

Bolile, dăunătorii şi mijloace de combatere: De obicei, culturile de fenicul sînt atacate în perioada mai-octombrie de  cuscută (torţei) care atacă mai ales tulpinile şi frunzele, din care cauză întreaga cultură poate fi distrusă.Ca măsuri preventive de combatere se recomandă ca materialul de înmulţire să fie complet liber de cuscută, iar lucrările agrotehnice să fie respectate şi executate cu toată atenţia.

Sub nici un motiv pe terenurile pe care au fost cultivate leguminoase sau trifoliene nu se seamănă fenicul. Atunci cînd cuscuta a apărut, plantele atacate se scot la marginea lanului şi se ard. Acele părţi de teren de pe care s-au scos plantele de cuscută se vor prăşi adînc.

Feniculul mai este atacat de mana feniculului (Plasmopara meifoeniculi), pătarea brună a frunzelor (Cercospora depressa) şi de lupoaie   (Orobanche sp.). Mana atacă frunzele în tot timpul vegetaţiei. La început apare sub formă de pete galbene apoi brune, pe partea superioară a frunzelor şi ca o pîslă albă pe partea inferioară. Se combate prin lucrări agrotehnice şi stropiri cu zeamă bordeleză 1%.

Pătarea brună produce pete colţuroase de culoare galbenă sau brună-cenuşie pe frunze, tulpini sau umbele în tot timpul vegetaţiei plantelor. Se combate prin arderea paielor de fenicul, asolament raţional, dezinfectarea seminţelor şi apărarea lor de cele bolnave.

Lupoaia este o plantă parazită cu tulpina ramificată, de culoare galbenă, galbenă-verzuie sau cărămizie pînă la portocaliu, care atacă în întregime planta de fenicul, în tot timpul vegetaţiei. Se combate prin însămînţare cu seminţe bine curăţate, asolament de 4 ani, lucrări agrotehnice, distrugerea vetrelor şi arderea plantelor de lupoaie la marginea tarlalei.

Dintre dăunători, feniculul este atacat de şoarecii de cîmp, omida de stepă şi molia anasonului. Şoarecele de cîmp atacă rădăcinile şi se combate prin momeli otrăvitoare, gazare cu sulfura de carbon şi cu ajutorul curselor.

Omida de stepă atacă frunzele, partea superioară a tulpinii şi uneori chiar florile, în perioada mai-iunie (prima generaţie), iunie-iulie (a doua generaţie), august-septembrie (a treia generaţie). Ea se combate preventiv prin amenajarea de şanţuri de 50/50 om în jurul tarlalei, prăfuiri cu Heclotox 20-30 g la metru liniar şi prin arături adinci de toamnă. Plantele cu omizi se scot la marginea tarlalei şi se ard.

Pregătirea produsului în vederea prelucrării
: Treieratul se face cu combina C-12 care va fi prevăzută cu site corespunzătoare şi reglate în aşa fel încît să nu spargă fructele şi să nu le arunce în pleavă sau paie. În prealabil combina se reglează şi se reglează astfel : turaţia : normală; deschiderea tobei: normală; bătătorul: normal; contrabătătorul: îmbrăcat în tablă; dîrmonul mare: acoperit 1/3 cu tablă; curăţirea I, sita de pleavă: 16 mm; curăţirea I, sita de boabe: 5 mm; curăţirea I, sita de buruieni: oarbă; curăţirea II, sita I: 7 mm, curăţirea II, sita II: 4 mm; curăţirea II, sita III 0,75 oarbă.

După treierat, fructele se vîntură şi se depozitează în încăperi aerisite în straturi subţiri, lopătîndu-se 4-5 zile pînă se usucă.

Înainte de livrare, fructele de fenicul trebuie condiţionate pentru a elimina din ele corpurile străine. La condiţionare cu selectorul se folosesc site în următoarele dimensiuni : sita mică cu orificii rotunde de 3-3,5 mm, cu deschizături dreptunghiulare de 3,5-4 mm; sita mare cu orificii rotunde de 2-2,5 mm, cu deschizături dreptunghiulare de 2,5-5 mm, precum şi sitele de pînză de sîrmă numerele 14-16-18.

Menţionăm că sămînţa de cuscută, atunci cînd se selectează sămînţa de fenicul, cade foarte bine pe sita nr. 16, iar cuscuta în capsule se separă la trior. Pe sita nr. 16 cad seminţele mici de buruieni, cum ar fi cele de rapiţă sălbatică etc, deci loturile care conţin asemenea seminţe trebuie trecute prin această sită şi apoi prin sitele obişnuite.

Prin condiţiile tehnice de recepţie se admite un conţinut de impurităţi de max. 1% resturi de codiţe şi alte părţi din plantă şi max. 0,5% fructe zdrobite, înnegrite, seci, corpuri străine organice max. 1,5% şi minerale - max. 0,5%, umiditate - max. 12%.



Compoziţie chimică: Fructele conţin 2-6% ulei volatil format din 50-60% anetol, limonen, α-pinen, fenconă, esdragol etc. la varietatea dulce şi din felandren la varietatea amară; lipide (cca. 15%), aleuronă (cca. 20%), derivaţi cumarinici, flavonoide (cvercetin sau camferoglicozid), flavonol-3-glucuronid, zaharuri, 7-8% substanţe minerale, mucilagii, ceruri, stigmasterină etc.

Fructele de fenicul conţin ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă a fructelor în prealabil zdrobite. Concentraţia de ulei volatil a diverselor varietăţi de fenicul este foarte variabilă. Principalul component al uleiului volatil este anetolul, şi anume transanetolul. Alte substanţe identificate în fructele de fenicul sunt: substanţe grase, proteice şi glucidice.



Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Datorită componentelor din uleiul volatil are acţiune antispastică şi carminativă, sti­mulează secreţia lactată, fluidifică secreţiile bronşice şi are proprietăţi sedative. Prin depăşirea dozelor terapeutice survin aceleaşi efecte ca în cazul fructelor de anason.

Se recomandă ca antispasmodic, carminativ şi expectorant în bronşite. Intră în compoziţia ceaiului anticolitic, contra colicilor nr. 2, contra colicilor pentru copii, ceai gastric nr. 2, ceai pectoral nr. 2, Pulbere laxativ-purgativă etc.

Fructele de fenicul sînt contraindicate în ulcerul gastric şi duodenal, enterocolite cronice şi acute.

Acţiune, proprietăţi

Acţiunea medicinală a preparatelor din fenicul constă în stimularea digestiei, efectul carminativ, galactogog, diuretic, expectorant, antitusiv şi vermifug.

Indicaţii terapeutice

Încă de pe vremea lui Hipocrat, feniculul era indicat în combaterea colicilor. Preparatele din fenicul sunt utilizate în meteorism, spasmele uşoare ale tubului digestiv, în bronşite şi traheite.

Preparare şi administrare

Infuzia pentru adulţi se prepară din 1 linguriţă de fructe zdrobite, într-o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat 10 minute şi se strecoară. Se bea în trei reprize, după mesele principale.

Pentru combaterea colicilor la copii şi stimularea lactaţiei la mamele care alăptează, se prepară o infuzie din amestec de fructe de fenicul şi chimen.

La adulţi, fructele de fenicul se pot administra şi sub formă de pulbere, obţinută prin zdrobirea fructelor uscate. Se administrează 0,5-1 g pe zi, împărţit în două sau trei porţii.

Mierea de fenicul (Mei foeniculi) se obţine prin mixarea uleiului de fenicul cu miere şi se administrează pentru calmarea tusei seci, câte o lingură, la nevoie.

Contraindicaţii, precauţii

Nu este indicat în ulcerul gastric şi duodenal, în enterocolite acute şi cronice. Dozele mari pot da reacţii adverse însemnate, manifestate prin tulburări digestive şi nervoase, constînd în stare de agitaţie nervoasă sau chiar crize similare celor epileptice, uneori somnolenţă accentuată,etc. Cea mai eficientă măsură de protecţie este aceea de a nu recurge la formele concentrate ale remediului, la uleiul volatil, precum si respectarea limitelor in administrarea infuziei.