INVERSIUNEA SEXUALĂ (Homosexualitatea)

 

 

Inversiunea sexuală constă din atracţia psihosexuală a unui individ pentru un individ de acelaşi sex. Imensa majoritate a femeilor şi bărbaţilor sînt heterosexuali, adică dorinţele lor sexuale se dirijează către subiecţi de sex opus. Există însă un procent de bărbaţi şi femei care sînt atraşi de indivizi ai aceluiaşi sex. Homosexualitatea este semnalată la aproape toate popoarele indiferent de rasă, cultură, nivel social sau profesie. Se pare că inversiunea sexuală este mai frecventă la bărbaţi decît la femei. Frecvenţa mai crescută în oraşele mari s-ar explica prin tendinţa de migrare a homosexualilor şi de stabilire a lor în centrele mari (Oliven F.J., Sexual Hygiene and Pathology, 1955).

Raportul lui lui Kinsey, Pomeroy şi Martin (1948) privind comportarea sexuală a bărbatului american, indică o frecvenţă a homosexualităţii (sau o atracţie homosexuală) de 12-30% pentru ansamblul populaţiei adulte masculine. Ca terminologie, homosexualitatea mai este denumită cu sinonime ca : „inversiune sexuală" (corespunde cel mai bine definiţiei), „homoerotism" (se referă mai mult la atracţia erotică homosexuală) ; „al treilea sex" (termen impropriu), „contrasexualitate" şi „uranism" (termeni antici care nu se mai folosesc). În medicina legală, homosexualitatea este numită „pederastie" sau „sodomie". Pentru homosexualitatea feminină se folosesc denumirile de „iubire lesbiană", „lesbianism", „saphism" sau „tribadism".

 

HOMOSEXUALITATEA MASCULINĂ

 

Se manifestă sub următoarele variante clinice :


- Homosexualitatea reală manifestă, exclusivă, reprezintă inversiunea sexuală propriu-zisă. Un astfel de bărbat manifestă dorinţe sexuale pentru un alt bărbat, avînd indiferenţă sau repulsie faţă de sexul feminin. Homosexualul manifest este conştient de tendinţa sa anormală şi, de obicei, o acceptă. Unii totuşi nu se resemnează cu inversiunea lor, nu o acceptă şi devin anxioşi cronici sau fac un sindrom depresiv. Se apreciază că un procent de 15-20% din homosexualii manifeşti (conştienţi de anomalia lor) au numai un comportament erotic homosexual fără să treacă la actul sexual propriu-zis ; ei sînt abstinenţi din diverse motive sau recurg la masturbarea solitară.



- Ambisexualitatea (homosexualitatea facultativă), variantă clinică importantă de homosexualitate, presupune atracţie erotică sexuală atît pentru bărbaţi, cit şi pentru femei. Pentru aceştia componenta homosexuală poate apare periodic sau se manifestă alături de cea heterosexuală.Este discutabil dacă la indivizii cu ambisexualitate atracţia pentru sexul feminin are aceeaşi intensitate ca şi cea a bărbaţilor normali. Ei sînt, de obicei, atraşi de femei cu aparenţă masculinoidă, rar de fetele virgine, şi de loc de femeile lesbiene. De obicei, ei acceptă mai greu homosexualitatea, iar deviaţia lor îi tulbură. În practică, această homosexualitate trebuie diferenţiată de intersexualitatea organică (hermafroditism şi pseudohermafroditism) şi îndeosebi de căsătoria de convenienţă la care recurg unii homosexuali manifeşti.



- Homosexualitatea de circumstanţă, de substituţie. La aceştia, falsa inversiune sexuală apare atunci oînd se găsesc în grup, privaţi de femei (cazărmi, internate, închisori sau printre marinari). Această homosexualitate depinde de mediu şi dispare cînd apar condiţii de apropiere faţă de sexul feminin. Există şi unele excepţii, oînd chiar dacă factorii favorizanţi din mediu dispar, deviaţia persistă şi poate să devină o homosexualitate manifestă.



- Homosexualitatea latentă. Tendinţele homosexuale ale acestor bărbaţi sînt mascate, inconştiente. Mulţi dintre ei sînt mai curînd bisexuali decît de tipul clasic homosexual. Starea lor latentă poate persista întreaga lor viaţă, sau manifestarea homosexuală poate izbucni în urma seducerii de către un bărbat homosexual. Unele sindroame psihice pot masca o homosexualitate latentă. Printre acestea se numără unele tipuri de alcoolism cronic, o gelozie patologică, unele stări paranoide majore. De asemenea, unele cazuri de impotenţă sexuală psihogenă pot favoriza apariţia homosexualismului sau altor perversiuni sexuale. La fel cei care trăiesc în promiscuitate cronică heterosexuală, din dorinţa de a duce o viaţă ieşită din comun pot aluneca spre homosexualitate. Cînd medicul bănuieşte un caz de homosexualitate latentă, el nu va comunica pacientului acest diagnostic, deoarece l-ar putea tulbura; din această cauză este preferabil să se adopte o atitudine de expectativă.



- Homosexualitatea simptomatică. În unele psihopatii impulsul sexual este dirijat nediferenţiat spre bărbaţi şi femei, copii şi chiar animale. Dacă li se oferă mai multe tentaţii deodată, aceşti psihopaţi pot manifesta, totuşi, unele preferinţe. Această anomalie este etichetată ca „oportunism sexual". La unii bolnavi cu patologie nervoasă (unele tumori cerebrale, encefalite, encefalopatii degenerative), comportamentul homosexual apare ca o oomplicaţie - mai rar ca o sechelă - şi se asociază frecvent şi cu alte deviaţii ca de ex. exhibiţionism, masturbare în public, molestarea femeilor şi atentat de viol. Aceste tulburări de ordin sexual tind să dispară dacă boala de fond se vindecă. În cursul unor boli majore mintale, îndeosebi schizofrenie, psihoză maniaco-depresivă, psihoze asociate cu un lues cerebral sau epilepsie, se pot observa ocazional manifestări de homosexualitate. Mai trebuie amintită şi starea de pseudohomosexualitate, care se poate întîlni la unii bărbaţi, mai ales, tineri normali cu reminiscenţe psihice ale fazei homoerotice juvenile sau nesatisfăcuţi sexual si care, pot intra în panică că ar fi homosexuali.



Etiopatogenia homosexualităţii


Homosexualitatea adevărată, manifestă, nu este expresia nici a impotenţei, nici a curiozităţii blazate, nici a lipsei de voinţă şi nici chiar a unor circumstanţe particulare.

Cu toate progresele ştiinţei, cauzele homosexualităţii, explicaţia ei etiopatogenică rămîne încă incompletă. Cercetările lui Maranon ca şi ale altor endocrinologi şi embriologi au relevat faptul că sexul care nu se diferenţiază decît într-un stadiu avansat al vieţii foetusului ar putea ezita mult timp postnatal să se cristalizeze la unii indivizi care ar putea rămîne totdeauna indecişi, ceea ce ar favoriza potențe psihosexuale, fie pentru sexul masculin, fie pentru cel feminin. Lipsa sexualizării neurooomportamentale în etapa perinatală, după „modalitatea masculină" ar trebui cercetată la homosexualii masculini ; aceasta ar putea oferi o bază de explicaţie a homosexualităţii. Unele reminiscenţe ale fazei homoerotice juvenile pot persista uneori şi în adolescenţa tîrzie sau la începutul vieţii adulte şi pot duce la homosexualitate. Homosexualitatea manifestă reală, ar putea fi explicată de doi factori : existenţa unei anumite predispoziţii constituţionale genetice şi o dezvoltare inadecvată a personalităţii psihosexuale care fixează pe bărbatul în dezvoltare pe un obiect sexual greşit.



Cercetările lui Kallman pe gemenii univitelini care au fost separaţi în copilărie au pus în evidenţă un fapt interesant. Dacă unul din gemeni devenea homosexual, celălalt care trăia în alt mediu şi primea educaţie diferită, devenea şi el homosexual. De asemenea, există unele familii unde homosexualitatea este practicată de mai mulţi membrii, fie în aceeaşi generaţie, fie în generaţii succesive.



În antecedentele homosexualilor se decelează cu frecvenţă unele elemente care ar putea juca un rol important în etiopatogenia homosexualităţii. Acestea sînt fie erori educative (hiperprotecţie maternă, impunerea unor atitudini feminine), fie perturbări capitale şi precoce în relaţiile dintre pacienţi şi părinţii lor (o mamă dominatoare şi agresivă sau o mamă seducătoare care a monopolizat afecţiunea copilului) ; uneori, tatăl i-a oferit copilului o imagine masculină estompată pentru care copilul a avut teamă să se identifice (Abracham G., Sexologie clinique, Paris, 1967).



Semnificaţia componentei feminine la un homosexual a fost supraestimată de unii autori, o serie de trăsături psihice feminine la unii homosexuali fiind probabil simptome de infantilism psihic sau de, imaturitate.



Chwala, clasifică homosexualitatea într-o formă genetică şi una dobîndită, ultima la rîndul ei putînd fi endogenă, hormonală sau situativă (dependentă de mediu).


    
Modificarea raportului androgeni/estrogeni, în favoarea ultimilor, la unii homosexuali, nu poate fi considerată în mod cert ca o explicaţie a homosexualităţii, deşi parţial poate fi responsabilă de predominanţa anumitor trăsături psihice feminine care atunci cînd se adaugă unor predispoziţii genetice poate duce la o homosexualitate.



Maranon studiind un mare număr de homosexuali a constatat existenţa unor stigmate somatice heterosexuale : dispoziţie topografică feminină a pilozităţii la 75% din bărbaţii pervertiţi şi modificări heterosexuale ale scheletului şi morfogramei; la femeile homosexuale a găsit o dispoziţie de tip masculin a pilozităţii în 42% din cazuri. Vague a efectuat cercetări constituţionale asupra homosexualilor şi a constatat că sexualizarea somatică este, în general, normală la homosexuali accidentali, dar aceasta are note ginoide sau ginomixte într-un număr de cazuri la homosexualii manifeşti. După Dietz şi Hesse (1964) (citaţi de Săhleanu V., Măicănescu M., Introducere în sexologia masculină, București, 1966) sînt predispuşi la homosexualitate mai mult ginoizii cărora femeile li se par prea asemănătoare lor, ca şi astenicii andromorfi, cărora femeile le par prea puţin „forte". Este adevărat că anumiţi adolescenţi ginoizi pot fi mai uşor condiţionaţi să prefere gratificaţiile homosexuale, dar în aceeaşi măsură alţi tineri ginoizi evoluează ca bărbaţi cu comportament heterosexual. Unii indivizi homosexuali prezintă trăsături somatice perfect masculine, dar au tendinţe feminine în comportamentul lor, iar uneori această feminitate a lor nu interesează decît sfera erotică psihică, în rest avînd un comportament viril. A mai fost studiat şi sexul genetic, cromozomial, la homosexuali şi s-a găsit că în imensa majoritate este corespunzător celui gonadic.



Mai sînt necesare cercetări pentru a explica cele două variante de homosexuali: pasivi şi activi. Cei activi conservă prerogativele masculine, iar cei pasivi găsesc satisfacţie într-o pasivitate de tip feminin.Homosexualii au unele trăsături de caracter comune : pasivitate sau combativitate excesivă, supunere sau independenţă afişată, îndoieli asupra identităţii sexuale (Garonne G.,Med. et Hyg). Mulţi homosexuali prezintă nevroze sau psihonevroze.



În concluzie, homosexualitatea reprezintă o inversiune sexuală de origine psihică, pe un teren constituţional genetic predispozant, la care se pot adăuga sau nu stigmate somatice heterosexuale.



Tratament


Homosexualii accidentali sau periodici, conştienţi sau inconştienţi de deviaţia lor, pot ajunge să consulte medicul fiind dirijaţi de propria familie, de autorităţi sau vin din proprie iniţiativă. Un număr apreciabil de homosexuali se prezintă spontan la medic pentru a fi ajutaţi.



Obiectivele tratamentului homosexualităţii reale, manifeste, vizează dispariţia interesului erotic pentru membrii aceluiaşi sex şi totodată dobîndirea capacităţii de a avea sentimente erotice şi relaţii sexuale satisfăcătoare cu o persoană heterosexuală. Practic, se poate vorbi de o cură terapeutică reuşită numai dacă în urma tratamentului homosexualul poate dezvolta sentimente de tandreţe persistentă pentru o femeie cu posibilitatea de a avea cu ea raporturi sexuale satisfăcătoare pe o durată de timp mai lungă (pînă la dorinţa de a se căsători cu ea). Un alt criteriu de eficacitate a tratamentului este şi faptul ca fostul homosexual să fie capabil să-şi domine impulsurile şi tentaţiile homosexuale - fără a prezenta o anxietate puternică. Vorbim de o pseudocură atunci cînd după aplicarea tratamentului nu se schimbă prea mult din punct de vedere al homosexualităţii reale, doar cu excepţia că el poate îndeplini uneori cu o femeie (soţie) un act sexual, incomplet, anxios şi atunci numai apelînd la imagini homoerotice.



În caz de homosexualitate simptomatică, secundară unor afecţiuni (tumori cerebrale, encefalite, encefalopatii, psihopatii sau nevroze) se efectuează tratamentul afecţiunii primare de fond, care a cauzat apariţia inversiuinii sexuale.



În cazurile de homosexualitate reală manifestă se recomandă psihoterapia de lungă durată şi mai ales psihanaliza, care sînt considerate procedeele majore terapeutice, deşi rezultatele de pînă acum nu au confirmat speranţele. Desigur, pacientul poate beneficia de aceste procedee terapeutice ca şi pentru alte tulburări nevrotice, asociate sau nu cu tulburări de ordin sexual. Hipnoza nu are o valoare certă în homosexualitatea manifestă, dar folosită cu prudenţă şi adecvat de către medic poate fi utilă în prognosticul unor varietăţi minore de homosexualitate. Totuşi, L. Alexander  a semnalat remisiuni rapide ale unor impulsuri homosexuale, prin sugestie hipnotică.



Electroşocul a avut unele succese, dar în realitate nu poate vindeca în întregime homosexualitatea. Terapia prin comă insulinică şi chirurgie psihică (lobotomie şi topectomie) nu au dat nici un rezultat.



Administrarea de hormoni sexuali androgeni la bărbaţii homosexuali normali din punct de vedere andrologic nu este recomandată, deoarece stimulează libidoul fără să-i schimbe direcţia. Valoarea terapeutică a altor hormoni ca gonadotrofină corionică, ACTH sau cortizon este nulă.

 

Importanţa biologică, socială şi medico-legală care se acordă inversiunii sexuale şi perversiunilor sexuale rezultă din conduita noastră morală privind relaţiile sexuale. Aceasta constă în a avea repulsie şi a reproba orice formă de activitate sexuală care nu este în sensul biologic şi nici uman şi care nu se încadrează in normele de conduită etică ale societăţii noastre.



Inversiunile şi perversiunile sexuale au un caracter antisocial, deoarece sînt împotriva legilor biologice, opunîndu-se procreerii. De asemenea, sînt antisociale prin tendinţa acestor pervertiţi de a contracta şi alţi adepţi, avînd un caracter de contagiozitate. Subiecţii cu inversiuni şi perversiuni sexuale inspiră oamenilor normali, repulsie instinctivă şi reprobare.

 

alte articole conexe aici!