IGIENA ACTULUI SEXUAL

Deseori se pun întrebări cu privire la normele vieţii sexuale. Este drept că aceste întrebări şi le pun, în primul rînd, acea categorie de parteneri la care nu s-a stabilit încă armonia sexuală şi unde fiecare se crede nevinovat, de multe ori pe bună dreptate. Lucrurile se pot prezenta astfel, deoarece în materie de comportament sexual există mari diferenţe individuale, de la om la om.

Intensitatea dorinţei sexuale variază în limite largi şi depinde de mulţi factori : constituţia individului, vîrstă, rasă, stare civilă, profesiune, mediu ambiant, educaţie ete. În multe căsnicii nu este vorba de o nepotrivire esenţială între cerinţele sexuale ale partenerilor, ci mai mult de variaţii în timp ale intensităţii dorinţei sexuale. De exemplu, intensitatea dorinţei sexuale la femei poate varia în legătură cu fazele ciclului menstrual, cu starea de sarcină etc.

Pentru ambele sexe pot exista variaţii ale libidoului în legătură cu anotimpul (primăvara), cu eforturile excesive fizice sau intelectuale sau cu starea de sănătate.

Grijile excesive, preocupările pentru rezolvarea unei probleme grele cer eforturi psihice şi creează în scoarţa cerebrală focare dominante, ceea ce face ca apetitul sexual să treacă pe planul al doilea. În asemenea împrejurări, pot să diminueze chiar şi cerinţele sexuale puternice. Există variaţii ale dorinţei sexuale în timp, chiar şi la partenerii cei mai sănătoşi. Din această cauză, soţii sau partenerii trebuie să se comporte cu înţelegere şi să încerce o acomodare unul cu celălalt. Ceea ce pentru un cuplu este normal, pentru altul poate fi puţin sau mult.

Sînt bărbaţi care simt nevoia actului sexual o dată pe zi, unii de mai multe ori pe zi, majoritatea de 2—3 ori pe săptămînă, iar alţii mai rar. De asemenea, există femei care au cerinţe sexuale o dată pe zi sau pe săptămînă, sau mult mai rar. După cei mai mulţi cercetători, majoritatea cuplurilor au 2—3 raporturi sexuale pe săptămînă. Unele statistici (Kinsey) arată că frecvenţa activităţii sexuale variază între 1 şi 6,5 (medie statistică) raporturi sexuale pe săptămână în 77% din cazuri, cu un maximum pînă la 35 de ani ; ulterior, frecvenţa acestora scade.

În principiu, frecvenţa raporturilor sexuale este socotită normală cînd nu duce la oboseală fizică şi intelectuală. În cazul cînd la un anumit ritm al vieţii sexuale apare o stare de oboseală persistentă, atunci trebuie diminuat acest ritm. Referindu-se la acest lucru, Atarov spune că „normele sînt acolo unde legăturile intime ale soţilor servesc drept stimulent al energiei creatoare a omului în activitatea sa profesională, unde aceste legături nu fac din unul din soţi robul celuilalt".

Dacă viaţa sexuală se desfăşoară într-un cadru afectiv reciproc între soţi, atunci partenerilor le este uşor să-şi coordoneze frecvenţa raporturilor sexuale. De altfel, într-un mare număr de cupluri, partenerii găsesc singuri propria lor conduită sexuală.
Saţietatea sexuală a bărbatului apare atunci cînd s-au epuizat rezervele sale de lichid spermatic, după repetarea actului sexual. În asemenea situaţii, o nouă tentativă de repetare a actului sexual obligă organismul la un efort fizic şi psihic considerabil, fără posibilitatea unei noi ejaculări cu sau fără obţinerea orgasmului, ceea ce este dăunător sănătăţii şi echilibrului vieţii sexuale. În asemenea situaţii, a cere bărbatului ceea ce el nu mai poate da se poate solda cu consecinţe nocive pentru sănătatea lui. Cînd unul dintre parteneri nu mai doreşte repetarea actului sexual înseamnă că organismul lui are nevoie de repaus.

Potenţa sexuală a bărbatului, tonusul lui sexual slab sau forte, nu este în concordanţă cu forţa fizică.
Durata unei erecţii din timpul actului sexual variază în funcţie de vîrstă, de individ şi de parteneră, iar limitele sînt largi. Mulţi se întreabă : cit timp trebuie să dureze coabitarea ? Este firesc ca aceasta să dureze pînă ce ambii parteneri se simt satisfăcuţi. Posibilitatea repetării actului sexual este influenţată de parteneră, de ritmul vieţii sexuale şi de vîrstă, fiind maximă la tineri şi scăzînd o dată cu înaintarea în vîrstă.

Imposibilitatea de a repeta actul sexual, care se întîlneşte la bărbat, nu se constată şi la sexul feminin. Femeia este capabilă de o coabitare în plus şi ea se apără de excesele sexuale, rămînînd pasivă şi netrăind actul sexual.

În general o femeie sănătoasă, care are un libidou puternic, întrece cantitativ potenţa sexuală a unui bărbat. Prin natura sa, femeia nu ejaculează propriu-zis, nu are rezerve seminale epuizabile ; din această cauză, saţietatea ei sexuală se obţine mai greu şi ţine mai mult de trăirea psihică a actului sexual şi de pragul de saturare a erotizării sale vaginale şi clitoridiene.
Uneori, din cauza unei deosebiri prea mari între intensitatea dorinţei sexuale a partenerilor, se ajunge la o durată prea mare a actului sexual, ceea ce duce la o situaţie chinuitoare şi lipsită de satisfacţie pentru unul din parteneri.

Durata unirii sexuale este o problemă care ţine de parteneri. Într-un act sexual scurt, dar cu o trăire psihică intensă, bogată în sentimente, se poate găsi aceeaşi satisfacţie ca într-unui de o durată mai lungă.

Dacă deosebirile între cerinţele sexuale sînt mari, cînd unul dintre parteneri este tot timpul nemulţumit, ne aflăm în faţa unei situaţii delicate, în care cu greu se poate ajunge la o potrivire sexuală.

În acomodarea sexuală, are un rol şi potrivirea de vîrstă a soţilor. Diferenţa de vîrstă este o problemă mult discutată în ce priveşte căsnicia. După majoritatea autorilor este bine ca soţul să nu depăşească cu mai mult de 7—8 ani vîrsta soţiei. Este bine ca soţul să fie mai în vîrstă cu cîţiva ani decît soţia, deoarece la bărbat maturizarea sexuală deplină are loc mai tardiv decît la femei şi, în plus, bărbatul trebuie să fie iniţiatorul în dragoste. Se mai adaugă considerentul că premenopauza pentru femei înseamnă o exacerbare a dorinţelor sexuale, iar bărbatul corespunzător va trebui să asigure armonia sexuală şi în această perioadă. Andropauza la bărbat survine cu aproximativ 7—8 ani mai tîrziu decît menopauza la femeie şi tocmai acest aspect reprezintă şi diferenţa maximă de vîrstă admisă în favoarea bărbatului, în ceea ce priveşte căsătoria.
Este normal să ne întrebăm care este vîrsta şi timpul oportun începerii relaţiilor sexuale în viaţa unui tînăr ? Deşi instinctul sexual şi primele semne ale maturării sexuale (ejacularea spontană sub forma poluţiei, la băiat, şi venirea menstrei, la fată) apar mult mai devreme, totuşi maturizarea completă fizică şi psihică şi posibilitatea de a-şi lua răspunderea socială, care rezultă din relaţiile sexuale, sînt mai tardive. Vîrstă maturizării depline biologice şi sociale este 18—20 de ani pentru fete, şi 20—22 de ani pentru băieţi.

Raporturile sexuale timpurii sînt nocive pentru sănătate. Concepţiile greşite ale unor tineri, potrivit cărora reţinerea de la viaţa sexuală pînă la căsătorie ar fi dăunătoare sănătăţii, sînt lipsite de orice bază ştiinţifică. Medicina nu cunoaşte stări de boală care să fie datorite abstinenţei, adică reţinerii de la viaţa sexuală. Bechterev, Miliman, Nedorna, Peter şi alţii au arătat că abstinenţa sexuală nu este dăunătoare sănătăţii. Hynie consideră că : „nu se poate susţine că, la oameni sănătoşi, simpla „uitare" a problemelor sexuale în perioadele de timp cînd ei sînt concentraţi asupra altei activităţi ar avea anumite consecinţe nocive asupra sănătăţii lor".

Tinerii care nu au ajuns încă la deplina maturizare biologică şi socială au destule şi însemnate preocupări pentru a-şi desăvîrşi pregătirea lor profesională, culturală şi socială.

Cei care se abţin de la relaţii sexuale timpurii nu ajung niciodată la medic din cauza acestui lucru. Dimpotrivă, ajung să consulte medicul acei tineri care au început devreme relaţiile sexuale, fapt ce le poate produce surmenaj şi stingherire în muncă. De cele mai multe ori, din astfel de erecţii sexuale dezordonate şi la întâmplare, ei contractează boli venerice, care le periclitează sănătatea şi capacitatea de procreaţie.

Tinerii nematurizaţi nu pot avea sentimente de dragoste profundă şi statornică, deoarece, prin natura ei, vîrsta adolescenţei este cea în care există o mare labilitate afectivă.

Aşadar, atît abstinenţa sexuală a tinerilor pînă la căsătorie, cit şi cea a adulţilor nu este nocivă pentru organism.
Excesul sexual constă în practicarea unor raporturi sexuale dezordonate şi într-un ritm neadecvat, care duce la starea de oboseală şi la surmenaj fizic şi intelectual. În aceste cazuri, tonusul şi potenţa sexuală diminuează. Cei ce fac excese nu mai ştiu să aprecieze trăirea psihică a actului sexual.

Utilizarea diverselor procedee artificiale de excitare a libidoului sau în scopul creşterii duratei actului sexual, în cazul unui om normal, nu sînt recomandate, deoarece duc la epuizarea organismului şi, în scurt timp, poate să apară diminuarea potenței sexuale, datorită suprasolicitării.

O întrebare care şi-o pun des, chiar bărbaţii cu activitate sexuală normală, este aceea dacă relaţiile sexuale le slăbesc forţele. În această privinţă se poate spune că o viaţă sexuală echilibrată nu este epuizantă, ci are o influenţă favorabilă asupra organismului şi că armonia sexuală dintre soţi creează emoţii pozitive. Numai relaţiile sexuale nedorite şi fără satisfacţie deplină constituie emoţii negative şi sînt obositoare pentru organism.

Păstrarea unui tonus sexual bun pînă la o vârstă înaintată se întîlneşte la cei care au dus o viaţă sexuală echilibrată, fără exces.

IGIENA ORGANELOR GENITALE

Viaţa civilizată presupune o igienă corporală desăvârşită, de la cea mai fragedă vârstă. Igiena corporală nu poate să fie completă dacă se neglijează organele genitale. Igiena intimă a organelor genitale este un lucru necesar la toate vârstele. Nu totdeauna însă se respectă acest deziderat. Igiena organelor genitale este obligatorie în primul rînd şi din considerente fiziologice. Se ştie că la nivelul organelor genitale se acumulează, în mod continuu, secreţii ale glandelor sebacee. Acestea se depun în cutele mucoasei genitale, în special la femeie şi reprezintă un mediu favorabil pentru fixarea şi creşterea microbilor patogeni, urmată de apariţia unor stări inflamatoare. Resturile de urină rămase la nivelul organelor genitale externe amplifică mirosul dezagreabil al secreţiilor.

Bărbatul trebuie să-şi spele zilnic, cu apă şi săpun, organele genitale, insistînd la prepuţul glandular, în cutele căruia se pot depozita secreţii dezagreabile şi diferiţi germeni care irită aceste organe. Cînd, din neglijenţă s-a produs totuşi iritaţia glandului, atunci se vor utiliza pudră de talc şi creme inofensive pe bază de vaselină. Este bine să amintim că, înainte de a face toaleta organelor genitale, trebuie bine spălate mîinile. Un lucru important, care se uită adesea, este spălarea organelor genitale înainte şi după fiecare act sexual. Un lucru de care este bine să ţină seama orice bărbat este protejarea lenjeriei sale de picăturile de urină. Ambianţa igienică din partea ambilor soţi are rolul ei în unirea sexuală şi în stabilirea afinităţii dintre parteneri.

Organele genitale ale femeii, prin structura lor anatomică, cer o îngrijire şi mai atentă, pentru că glandele organelor genitale feminine emit secreţii şi substanţe odorante în cantitate mai mare. Cutele mucoasei vulvare şi vaginale sînt mai numeroase şi aici se pot depozita, o dată cu impurităţile, şi diferiţi germeni. De aceea femeia va păstra o igienă minuţioasă a organelor sale genitale şi totodată, o riguroasă igienă corporală generală. Ori de cîte ori transpiră mai mult în zilele calde de vară sau după o muncă fizică, gimnastică, sport, spălatul devine indispensabil.

Se recomandă spălarea zilnică a organelor genitale externe cu apă caldă şi săpun. Femeia nu se va mulţumi cu spălarea numai la suprafaţă, ci va spăla atent fanta vulvară, pe toată întinderea ei, folosind un săpun moale.

Pentru spălarea organelor genitale trebuie folosită numai apă curată, călduţă, de preferinţă fiartă şi răcită. Spălatul nu este bine să se facă în lighean, ci turnînldu-se apă dintr-o cană, sau de la duş pe mîinile în prealabil spălate. Înainte de spălare, femeia va urina. Spălatul trebuie efectuat cu săpun moale de toaletă, evitînd să fie introdus în vagin, pentru că este iritant.
Regiunea se clăteşte apoi bine cu apă, deoarece resturile de săpun produc iritaţii. După spălare, se utilizează un prosop uscat şi moale. Se mai poate folosi pudra fină de talc parfumată cu lavandă. Lavanda are proprietatea să domine, comparativ cu alte parfumuri, odoarea genitală. Unele substanţe utilizate în scopuri anticoncepţionale sînt şi ele iritante pentru mucoasa genitală şi modifică flora vaginală normală.

Uneori, se utilizează spălaturile vaginale în mod curent şi se acordă mai puţină importanţă toaletei genitale externe. Trebuie să precizăm că, din punct de vedere igienic, spălătura vaginală la o femeie sănătoasă nu este indicată ; numai la indicaţia medicului se vor face spălaturi vaginale.

Unele femei utilizează spălaturile vaginale după actul sexual. Dacă soţii respectă regulile de igienă a organelor genitale externe, nu este nevoie de aceste spălaturi nici după actul sexual, decît atunci cînd sînt recomandate de medic.
Tot în legătură cu igiena, mai menţionăm şi faptul că starea de constipaţie, prin încetinirea circulaţiei sîngelui în organele pelviene, este un factor favorizant în apariţia leucoreei şi a infecţiilor.

În ceea ce priveşte lenjeria care acoperă organele genitale, pentru ambele sexe, aceasta trebuie să fie lejeră şi să nu fie confecţionată nici din lînă, nici din nylon.Deşi regulile igienice amintite sînt cunoscute, ele nu sînt totdeauna respectate ; cel mai adesea, din cauza unor mici neglijenţe.

Este bine să insistăm asupra faptului că respectarea acestor reguli de igienă va preveni apariţia stărilor inflamatoare ale organelor genitale.

IGIENA MENSTRUAȚIEI

În antichitate, existau multe credinţe şi superstiţii privind femeia la menstruaţie.Cercetările ştiinţifice au demonstrat că, în timpul menstrei, femeia elimină prin sudoare anumite substanţe chimice, printre care menotoxina care este absentă în restul timpului.

În afară de semnele pe care le poate acuza femeia la menstruaţie (irascibilitate, nervozitate, uneori cefalee şi o stare de indispoziţie), însăşi eliminarea sîngelui menstrual, care are un miros fad, specific, poate contribui la trădarea acestei stări fiziologice pentru cei din jur. Din această cauză se impun anumite măsuri igienice.

Igiena locală va consta în aplicarea unui bandaj pe organele genitale, care să capteze sîngele scurs şi să evite contactul acestuia cu rufăria sau cu tegumentele corpului. Bandajul va fi fixat corect, fără să alunece sau să cadă, şi va fi menţinut cu un cordon, care nu trebuie să fie prea strîns, ci cît mai comod. Cele mai bune bandaje sînt cele confecţionate din vată obişnuită sau din vată de celuloză, înfăşurate într-un tifon hidrofil. Un bandaj bun trebuie să fie moale, uşor, aerat şi să aspire perfect sîngele. Bandajele trebuie schimbate de mai multe ori pe zi, înainte ca marginile acestora să fie îmbibate şi mai înainte ca sîngele să apară la suprafaţa lor. Bandajele de vată sînt mai indicate şi mai igienice decît cele durabile care se întrebuinţează în mod repetat.

Din comoditate, unele fete sau femei utilizează tampoane de vată pe care le introduc în vagin — aşa-numitele tampoane vaginale. Aceste practici sînt neigienice şi nocive, deoarece sîngele menstrual se poate acumula retrograd şi fără posibilităţi de a se elimina. O altă practică neigienică este utilizarea chiloţilor de nylon care fixează bandajul, însă împiedică aeraţia.

Baia corporală generală în timpul menstrei, atunci cînd se efectuează, trebuie să se facă numai în poziţia de ortostatism, la duş, şi cu grija ca apa să nu fie prea caldă sau prea rece şi să nu pătrundă, o dată cu impurităţile, în interiorul organelor genitale. Din acelaşi motiv nu se recomandă scăldatul, vara,  în  timpul  menstruaţiei.

În perioada menstruaţiei sînt absolut necesare o igienă fizică şi psihică, o cruţare a organismului. Femeia se va abţine de la eforturi fizice grele, de la spălat sau alte munci şi va evita sportul, în special mersul pe bicicletă, alpinismul, înotul etc. Un fapt de care fetele uită adesea este că dansul are un efect nociv în această stare, deoarece determină congestionarea aparatului genital şi exagerarea scurgerii sîngelui menstrual.

În ceea ce priveşte igiena alimentaţiei, vor fi evitate alimentele excitante şi în special băuturile alcoolice, care au acţiune congestiva şi intensifică pierderea sanguină. În acelaşi timp, alcoolul scade autocontrolul şi sentimentul de pudoare şi favorizează relaţiile sexuale la întîmplare.

(T. Stoica, Sexologie, Buc., 1971)