Lemn dulce

Glycyrrhiza glabra L.

Lemn dulce ; Fr.: Reglisse, Bois doux ; G. : Sussholz ; M. :edesgyoker ; R. : Salodka golaia

Caractere de recunoaştere :Planta: Subarbust erect, înalt pînă la 1,5 m, cu aspect de tufă ; partea subterană : rizom principal gros, fusiform şi îngroşat la capătul superior ca o măciulie, din care se desprind rizomi secundari, groşi de 0,5-2 cm, bruni la exterior şi gal­beni la interior, lungi de 1-2 m, din care se desprind la rîndul lor numeroase rădăcini, de asemenea lungi de 1-2 m ; tulpini aeriene : vi­guroase, puţin ramificate, cilindrice la partea inferioară şi muchiate la cea superioară ; frunze : imparipenat compuse, lungi de 10-20 cm, cu 5-9 perechi de foliole ovate sau lat-eliptice, de 2-5 cm lungime şi late pe jumătate, cu vîrf rotunjit şi mucronat, culoare verde intens, pe spate cu mici puncte glanduloase ; la bază au stipele mici, caduce ; flori : în raceme alungite aproape cit frunza, cu 50-80 flori papilionate, cu co­rola albastru-violet, scurt pedicelate, lungi de 1-1,3 cm ; carena are petalele neunite ; fructe : păstaie erectă lungă de 1,5-2,5 cm şi lată de cca. 0,5 cm, comprimată, cu 3-8 seminţe reniforme şi gîtuituri între ele.

 

Glycyrrhiza glabra L.
Glycyrrhiza glabra L.

 

lemn dulce,Glycyrrhiza glabra L.
lemn dulce,Glycyrrhiza glabra L.

 

lemn dulce
lemn dulce

 

lemn dulce
lemn dulce

 

Înflorire : VI-VII.

 

Materia primă:Radix Liquiritiae este formată din frag­mente de rădăcini aproape cilindrice, lungi pină la 40 cm, groase de cel puţin 1-2 cm, uşor ondulate, decorticate, de culoare galbenă-deschis, avînd suprafaţa externă netedă, fractura fibroasă cu structură ra­diată. Miros slab, necaracteristic, gust la început dulce, apoi iute şi puţin amar.

 

Ecologie, răspîndire în flora spontană şi zonare în cultură : Princi­palul factor ecologic este căldura, solicitind o temperatură ridicată şi staţiuni ferite de vînturi puternice, potrivit originii sale sudice. Se dezvoltă bine în solurile uşoare sau mijlocii (nisipoase sau nisipo-lutoase), umede dar nu cu apă stagnantă. Datorită sistemului sub­teran foarte dezvoltat, lemnul dulce se poate utiliza ca şi măceşul pe pante în lucrări antierozionale în zona de stepă şi silvostepă, putînd fixa bine solul. De asemenea, se poate cultiva pe nisipuri, contribuind la fixarea acestora. Este o specie de lumină, suportând însă şi semiumbrirea. Altitudinal este întîlnit numai în regiuni joase, în flora spontană lemnul dulce este puţin răspîndit, în special în albiile părăsite ale unor rîuri, în buruienişuri, locuri necultivate, doar din cîteva staţiuni din judeţele Vrancea (Cîrligele, Răstoaca, Gara Unirea, Vulturul, Valea Putnii), Ialomiţa şi Brăila. În culturi este zonat în sudul ţării.

 

 

Tehnologia de cultură : Paralel cu recoltarea plantei premergătoare, care poate fi o cereală sau o prășitoare, se execută arătura de vară care se grăpează bine. După ce terenul înverzeşte, la 2-3 săptămîni după arătură, se lucrează cu cultivatorul sau cu grapa cu discuri. Toamna se ară din nou adînc la 30-35 cm sau cît permite grosimea solului. Lu­crarea se execută cu subsolierul. Primăvara se lucrează cu grapa cu discuri sau cultivatorul. Lemnul dulce reacţionează cu sporuri importante de producţie la îngrăşăminte.

Toamna se administrează 20-30 tone gunoi de grajd bine fermentat la hectar, încorporat în sol odată cu arătura de vară. În lipsa gunoiului de grajd se dau 100-150 kg/ha fosfat s.a., iar primăvara, îna­inte de plantare sau însămînţare, încă 40 kg/ha s.a, Insămînţarea se face direct în cîmp cu maşina SPC-6, fie în straturi reci, atît toamna, tîrziu cît şi primăvara foarte devreme. Insămînţarea din toamnă este mai bună.

La însămînţarea în cîmp se folosesc 3-4 kg seminţe la hectar cu puritatea de 98%, germinaţia de 60 % Şi umiditatea maximă de 12%, la intervale de 80-100 cm şi la adîncimea de 2,5-3 cm; în straturi reci se utilizează 1-1,5 kg la suprafaţa de 150-200 m2 necesară pen­tru plantarea unui hectar. În general aceste două metode de înmulţire se folosesc mai rar deoarece sămînţa germinează greu, după 4-5 săp­tămîni, şi numai la întuneric desăvîrşit. Răsadurile obţinute în straturi reci de toamnă sau primăvară se plantează în cîmp la locul definitiv abia în al doileai an.

Înmulţirea prin stoloni sau despărţirea tufelor e cea mai sigură şi cea mai practică. Primăvara, înainte de începerea vegetaţiei, se despart tufele, luîndu-se acei lăstari care au 2-3 fire cu rădăcină sau se scot stolonii care n-au dat încă tulpini aeriene. Se fasonează la 15-20 cm, avînd grijă ca fiecare fragment de stolon să aibă 2-3 ochi sănătoşi. Tă­ierea în fragmente de 15-20 cm se face atent la 1 cm depărtare de primul sau de ultimul ochi al fragmentului.

Stolonii se plantează la adîncimea de 10-12 cm, la intervale de 80-100 cm şi la distanţa de 30-40 cm. Pentru un hectar sînt necesari 30 000-35 000 butaşi sau 1 800-2 000 kg material fasonat. Pentru siguranţa prinderii, pe rîndurile plantate se împrăştie gunoi foarte bine fermentat. în cazul prinderii stolonilor, tulpinile aeriene apar la 4-5 săptămîni.

Indiferent de forma de înmulţire, terenul trebuie menţinut mereu afinat şi fără buruieni. Cultura Lemnului dulce necesită o singură praşilă manuală, în rest numai praşile mecanice, circa 3 pînă în toamna anului I de cultură.

Tot în anul I de cultură, toamna tîrziu, cînd vegetaţia a încetat, tulpinile aeriene se cosesc la 8-10 cm înălţime şi apoi se bilonează pentru iernare. Iarba de Lemn dulce cosită poate fi folosită ca nutreţ, în anii al II-lea şi al III-lea de cultură lucrările de îngrijire se reduc la una sau maximum două praşile, deoarece Lemnul dulce creşte luxuriant şi acoperă repede terenul.

Recoltarea rădăcinilor şi a rizomilor de Lemn dulce începe din al treilea an de cultură pînă în al 15-20-lea an şi se face toamna după încetarea vegetaţiei sau primăvara, înainte de a porni seva. Se recoltează numai rădăcinile secundare şi rizomii laterali, lăsîndu-se neatinsă rădă­cina principală oare regenerează planta şi deci menţine pe mai departe cultura. Pentru a nu slăbi cultura, recoltarea se face o dată la 2 ani.

Tot în vederea regenerării, la recoltat se despart de tufele-mame acei lăstari subterani (stoloni) care au dat rădăcini pentru a le permite să se dezvolte independent, asigurînd astfel o producţie sporită la următoa­rea recoltare. Un hectar cultivat cu lemn dulce îngrijit şi recoltat atent produce 7 000-9 800 kg rădăcini în stare proaspătă sau 2 000-2 800 kg în stare deshidratată. Producţiile maxime de rădăcini şi rizomi de lemn dulce se obţin începînd din al nouălea an de cultură şi pînă în anul al doisprezecelea.

Evaluarea producţiei se execută ca la revent.

 

Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere: În unii ani rădăci­nile de lemn dulce pot fi atacate de ciuperci foarte periculoase care pot provoca distrugerea culturii, iar altele atacă frunzele provocînd brunificarea acestora. Combaterea acestor boli se face prin lucrări de întreţi­nere, scoaterea plantelor bolnave şi a frunzelor atacate, arderea lor la marginea tarlalei şi menţinerea terenului curat şi afinat.

 

Recoltare din flora spontană : Momentul optim este primăvara îna­inte de înflorire (martie, începutul lunii mai) şi toamna după căderea frunzelor, iar dacă timpul permite şi solul nu e puternic îngheţat chiar şi peste iarnă.

Se recoltează rădăcinile de la plantele în vîrstă de la 3 ani în sus. Deoarece sînt adînc înfipte în sol, trebuie săpate şanţuri sau gropi în jurul lor, se scoate tufa întreagă încet pentru a nu se rupe bucăţi de rădăcină, se scutură de pămînt şi se taie de la nivelul coletului.

Raritatea bazinelor pune probleme deosebite de menţinere a poten­ţialului productiv al acestora şi de conservare a speciei. Astfel, după re­coltare, coletul şi mugurii se vor introduce în sol, aşa încît planta va pu­tea regenera şi va fi aptă de o nouă recoltare după 3-4 ani. Bazinele vor fi recoltate raţional.

 

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Rădăcinile şi rizomii recoltaţi se scutură de pămînt, se lasă cîteva ore la soare, după care se scutură din nou, iar dacă solul este argilos şi mai rămîne pe suprafaţa acestora, se spală repede printr-un curent de apă (prin spălare înceată substanţele active care sînt foarte solubile în apă ar fi îndepărtate). îna­inte de a fi aşezate pentru zvîntare, se face condiţionarea prin îndepăr­tarea rădăcinilor seci, atacate de viermi, prea subţiri, care însă nu se aruncă deoarece pot fi folosite în scopuri industriale.

Produsul condiţio­nat şi zvîntat se aşază în grămezi acoperite cu paie, coceni sau stuf, fiind lăsate astfel 10-15 zile pentru fermentare, proces prin care se măreşte cantitatea de zaharuri iar culoarea galbenă se intensifică. După 2-3 zile stratul protector se descoperă, iar grămada se vîntură cu furca pentru a nu mucegai, apoi se clădeşte din nou. La sfîrşitul perioadei de fermen­tare, rizomii şi rădăcinile se taie în bucăţi de 20-25 cm lungime, des-picîndu-se cele mai groase.

Uscarea pe cale naturală se face de preferinţă la soare, pe rame în straturi subţiri (cu o încărcare de 10 kg produs/m2), iar în caz de timp nefavorabil se poate face in încăperi bine aerisite, poduri, şoproane. Lipsa unui curent puternic de aer poate duce la deprecierea produsului prin mucegăire.

Pe cale artificială uscarea se face la 35-40° (depăşirea acestor temperaturi duce de asemenea la deprecierea produsului datorită cara-melizării sale).Randament la uscare 3-4/1.

În afară de produsul ca atare, se execută, la cerere, şi unele can­tităţi de rădăcină decorticată.

 

Condiţiile tehnice de recepţie prevăd că rădăcinile nedecorticate să fie tăiate în bucăţi de 20-25 cm, admiţîndu-se un conţinut maxim de impurităţi de 4% (rădăcini brunificate la interior), corpuri străine organice şi minerale - max. 1% pentru fiecare, umiditate - max. 14%.


Observaţii: împreună cu specia Glycyrrhiza glabra L. se mai poate exploata şi specia G. glandulifera W. et K. care este foarte asemănă­toare, dar care are ramuri păroase şi aspre, fiind glanduloase, cu foliole mai ascuţite, racemul mai scurt, iar păstăile mai mici, lăţite şi fără gîtuituri.

 

Compoziţie chimică : Conţine 5-10% glicirizină (unele provenienţe pînă la 20%), care este sarea de potasiu, calciu sau magneziu a acidului glicirizic. Acidul glicirizic conţine în molecula lui două molecule de acid glucuronic şi o moleculă de acid gliciretic de natură triterpenică. Pe lîngă glicirizină, rădăcina mai conţine : acid glabric tot de natură triterpenică, derivaţi de natură flavonoidică : licviritina şi izolicviritina. un hormon estrogen de natură steroidică similar estradiolului, 2-4% rezine, 0,5-1% lipide, 20-30% amidon, 4-8% zaharuri reducătoare, manitol, 2-4% asparagină, 4-6% substanţe minerale, vitamine din grupa B, acid benzoic, albumină, mucină, dihidrostigmasterol etc.

 

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice : Datorită com­poziţiei chimice atît de complexe şi acţiunea farmacodinamică este mul­tiplă. Astfel, ca toate substanţele de natură triterpenică, glicirizină. respectiv acidul glicirizic are proprietatea de a fluidifica secreţiile traheobronşice şi faringiene. Derivaţii de natură flavonoidică acţionează ca diuretici şi antispasmodici. Acidul gliciretic şi glabric are pe de o parte proprietăţi asemănătoare DOCA-ului asupra echilibrului ionic (Na+, K+, CI-), iar pe de altă parte acţiunile antiinflamatoare şi antiulceroasă în ulcerul gastric. Acţiunea estrogenă este explicată prin prezenţa hormo­nului steroid.

Extractul total are acţiune laxativă prin influenţarea motilităţii gastro-intestinale. Intră în numeroase forme şi produse farmaceutice între care menţionăm : Cortelax - indicat în constipaţii cronice, în pulberea laxativ-purgativă, specia pectorală, ceaiul antireumatic, ceaiul laxativ nr. 2 etc.

Produsul medicinal din lemn-dulce are aplicaţii în fitoterapia gastritelor, ulcerului gastric şi ulcerului duodenal, pentru reducerea inflamaţiei şi calmarea durerii. Lemnul-dulce poate fi folosit în tratamentul adjuvant al obezităţii, datorită efectului de diminuare a poftei de mâncare. Este util în inflamaţiile gingiilor, în afecţiuni dermatologice, cum este psoriazisul, sau în eczeme. A mai fost fo­losit şi în tratamentul poliartritei reumatoide. Acţiunea expectorantă are aplicaţii în tratarea infecţiilor respiratorii.

 

Preparare şi administrare

Lemnul-dulce se utilizează sub cele mai diverse forme. Mace­ratul la rece se prepară din 1/2 de linguriţă de rădăcină mărunţită, la 1 cană cu apă. Se ţine la macerat timp de 8 ore şi se bea pe parcursul unei zile. Un ceai compus recomandat de unii autori pentru tratarea ulcerului include pe lângă rădăcina de lemn-dulce şi muşeţel. Infuzia se prepară din 1 lingură de amestec de plante (lemn-dulce şi muşeţel în părţi egale) la 1 cană cu apă. Cantitatea preparată se bea pe parcursul unei zile.

Pentru tratarea de scurtă durată a constipaţiei se poate prepara o infuzie din 1/2 de linguriţă de rădăcină de lemn-dulce la 1 cană cu apă. Se bea 1 cană pe zi. De asemenea, pulberea de rădăcină de lemn-dulce poate fi administrată şi ca atare în doză de 1-3 g pe zi (câte 1 vârf de cuţit, de 1-3 ori pe zi).

Intră în compoziţia ceaiului laxativ nr. 2, a ceaiului antireumatic, a comprimatelor Cortelax, a siropului a soluţiei antitusive Tusimin.

 

Precauţii şi contraindicaţii

Preparatele din lemn-dulce sunt contraindicate la bolnavii care suferă de hipertensiune arterială.

Atît rădăcina cît şi extractul sînt oficinale, în F.R. IX.

Confuzii: Mult mai răspîndită decît specia medicinală este Glycyrrhiza echinata L. (Ciorînglav), întîlnită la marginea unor ogoare umede, a unor păduri de şes, pe malul rîurilor. Această specie de la care se exploatează rădăcina (Radix Echinatae) pentru întrebuinţări in­dustriale (spume extinctoare) nu este utilizată medicinal. Caractere de recunoaştere : - în timpul înfloririi : inflorescenţele sînt globuloase cu florile îndesuite, cu flori alburii-violacee (la G. glabra sînt alungite cu flori mai laxe albastre-violet) ; in timpul fructificării : păstăile sînt mucronate şi acoperite cu peri ţepoşi, rigizi ; ele sînt grupate într-o măciulie (la G. glabra sînt glabre şi izolate).vezi figura de mai jos punctul B.

lemn dulce diferentieri
lemn dulce diferentieri