Omag

Aconitum species sectio Napellus 

Omag, omeag ; Fr. : Aconit napel ; G. : Eisenhut, Sturmhut ; M. : Sisakvirâg ;R. : Aconit

Din secţia Napellus D.C. în ţara noastră cresc 3 specii medicinale : A. romanicum Wol., foarte rară în Moldova, necesitînd ocrotire, A. tauricum Wulf. şi A. callibotryon Rchb., mai răspîndite, dar a căror recoltare trebuie limitată pentru a nu dispare din flora ţării noastre. Datorită acestor considerente, omagul trebuie cultivat pentru scopuri medicinale în funcţie de cerinţe.

Caractere de recunoaştere : Planta: Speciile mai răspîndite în flora ţării noastre din această secţie a genului Aconitum sînt A. tauricum Wulf. şi A. callibotryon Rchb., la care se referă şi descrierea : plante erbacee, perene, înalte de 20-60 (100) cm, cu tuber alungit, napiform, cu numeroase rădăcini secundare. În timpul înfloririi se formează din „tuberul mamă" incă un „tuber fiică" care se măreşte. La capătul superior a tuberilor fiică se formează muguri din care în anul următor se vor forma tulpinile aeriene. Tulpina la ambele specii este dreaptă, rigidă şi groasă la prima specie şi mai subţire la cea de a doua ; frunzele cu peţioli scurţi 5-6 divizate, pedate, cu diviziunile romboidal-dilatate, în partea superioară repetat trifidate (la prima specie) şi 5-divizate cu diviziunea mijlocie cuneat dilatată de la mijloc în sus repetat divizată, 2-3 laciniată. Inflorescenţa este un racem cu flori dese, lung de 10-20 cm, cilindric, pedicelii mai scurţi decît florile, cu bracteile infe­rioare întrecînd florile (A. tauricum) şi racem la bază adesea ramificat, lung, cu flori mai puţin dese, iar bracteele nu întrec florile (A. callibo­tryon). La ambele specii florile sînt de culoare violet-închis, coiful hemisferic mai scurt decît lat, la vîrf rotunjit cu cioc treptat ascuţit la A. tauricum şi coif hemisferic, drept sau oblic, boltit, mai înalt decît lat, linia bazală slab arcuită, prelungită într-un cioc scurt, ascuţit la A. calli­botryon ; seminţele pe muchii aripate, netede pe feţe la prima specie şi păroase la cea de a doua specie.


 

omagul
omagul

 

omag
omag

 

Aconitum species sectio Napellus
Aconitum species sectio Napellus

 

Aconitum Napellus
Aconitum Napellus

 

Înflorire : VII-IX.
 

Materia primă: Tubera Aconiti, asemănătoare la ambele specii, este formată din rădăcini cărnoase, îngroşate, conice, napiforme, de 4-8 cm lungime şi de 2-3 cm grosime la diametrul maxim. Poartă la partea superioară restul tulpinii sau un mugure acoperit de scuame şi resturile (cicatricele) rădăcinilor secundare dispuse în rînduri verticale. Uneori materia primă este formată din doi tuberi uniţi între ei printr-un pedicel. Suprafaţa exterioară este de culoare brună-negricioasă, striată longitudinal. Fractura este netedă de culoare albicioasă. Nu are miros specific. Gustată cu prudenţă este la început dulce apoi acră, cu sen­zaţia de furnicături în limbă, apoi înţepătoare, astringentă. Mai rar se utilizează părţile aeriene ale plantei (Herba Aconiti) sau frunzele (Folium Aconiti).

Ecologie şi răspîndire : creşte în locuri ierboase, stîncoase din re­giunea subalpină şi alpină, în general la peste 800-1 000 m în întreg lanţul Carpaţilor Orientali şi Meridionali precum şi în Munţii Bihorului şi Trascăului. Deoarece solicitările ar putea duce la epuizarea bazinelor din flora spontană, se fac încercări de introducere a speciei în cultură.

Tehnologia de cultură: Omagul, cu toate că luat în cultură dă exemplare viguroase, luxuriante, totuşi în prima parte a vegetaţiei suferă mult datorită buruienilor. De aceea, se recomandă să urmeze după o prășitoare timpurie sau după o leguminoasă timpurie, care lasă terenul curat de buruieni şi oferă posibilitatea executării unei duble arături pînă la însămînţare sau plantare. Poate reveni pe acelaşi teren după o perioadă de 5-6 ani.

După recoltarea plantei premergătoare, se execută o arătură de 18-20 cm, la circa trei săptămîni : terenul se lucrează cu cultivatorul şi lucrarea se repetă pînă în toamnă, cînd se execută a doua arătură adîncă la 25-30 cm. La arătura din toamnă se încorporează în sol 20-30 kg/ha s.a. fosfor, 20-40 kg/ha s.a. potasiu şi 1-1,5 t/ha praf de var, iar în primăvară, înaintea cultivatorului, 30-50 kg/ha s.a. azot. Primăvara solul se afinează cu combinatorul, cultivatorul sau grapa cu discuri, pregătindu-se în vederea plantării.

Înmulţirea omagului se poate face prin seminţe în răsadniţe calde sau reci şi prin tuber. Răsadniţele se pregătesc în condiţii obişnuite, fie cele calde, fie cele reci. Pentru 1 ha sînt necesare 60 m2 răsadniţe calde sau 150 m2 răsadniţe reci. Însăminţarea în răsadniţe calde se face la începutul lunii februarie, iar a celor reci toamna tîrziu în ajunul înghe­ţului. Cantitatea de sămînţă necesară este de 0,400 g la puritatea de 90%, germinaţia de 70% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea medie a 1 000 seminţe este în medie de 2,17 g, iar la un gram intră circa 437 se­minţe. Plantarea la locul definitiv se va face primăvara după ce a trecut pericolul brumelor tîrzii sau a îngheţului. Plantele sînt apte a fi plan­tate în cîmp cînd au 4—5 frunze şi o talie de 6—8 cm. Înainte de scoa­terea plantelor, pămîntul din răsadniţă se udă. Plantele scoase se mocirlesc şi se plantează cile două fire la interval de 60—70 cm între rînduri şi la distanţa de 40 cm între perechile de plante pe rînd. Omagul se poate înmulţi şi prin tuberi. Pentru aceasta, se vor folosi numai tuberii tineri, cărnoşi şi sănătoşi. Cei zbîrciţi nu mai au putere de vegetaţie. Tuberii se vor planta la aceleaşi intervale şi distanţe ca şi răsadurile, avîndu-se grijă ca mugurii să fie orientaţi în sus.

Ca lucrări de întreţinere se recomandă trei praşile şi 1-2 pliviri. Prima praşilă manuală se face superficial, imediat ce s-au prins răsa­durile sau tuberii, cu grijă, să nu se deranjeze plantele tinere. A doua praşilă se face la 2-3 săptămîni după prima sapă. Aceasta poate fi mecanică, cînd se execută şi primul plivit. La a treia praşilă, care poate fi mecanică sau manuală, se execută şi muşuroitul. Cultura poate rămîne 3-4 ani pe acelaşi teren ; în acest caz, lucrările de întreţinere din anul intîi se repetă în fiecare an.

Recoltarea tuberilor se face toamna în preajma încetării vegetaţiei, de regulă în al doilea an de cultură, cu care ocazie se desfiinţează cultura. Recoltarea se face cu plug fără cormană sau cu maşina de recol­tat cartofi. În cazul executării recoltării cu cazmaua, atunci se poate recolta începînd din anul I-III numai tuberele-fiică, avînd grijă de a lăsa la fiecare cuib 2-4 tuberi-mamă nederanjaţi.

În cazul în care de la cultura de omag se recoltează numai frun­zele, aceasta se face înainte de apariţia florilor, prin luna iunie. În cazul cînd pe acelaşi exemplar se recoltează şi tuberi şi frunze, atunci acestea din urmă se vor rupe numai spre toamnă pentru a da timp tuberiior-fiice să se dezvolte.

Evaluarea producţiei de tuberi este similară cu cea a rizomilor de valeriană, iar a frunzelor cu cea a frunzelor de nalbă de cultură.
 

Recoltarea produsului din flora spontană : De pe o suprafaţă anu­mită se vor recolta maximum 25% din plante prin rărire. Pentru recol­tarea tuberelor se scot cu cazmaua în timpul înfloririi atît tuberele mame, cît şi cele fiice, iar după înflorire numai tuberele fiice, întrucît tuberele mame nu mai conţin alcaloizi.

Deoarece şi părţile aeriene conţin alcaloizi, se pot recolta la cerere fie ramurile şi vîrfurile, fie numai frunzele, în timpul înfloririi, cînd au conţinut maxim de substanţe active, sub numele de Herba Aconiti. În interesul conservării speciei, va trebui studiată posibilitatea folosirii mai intense a părţilor aeriene, recoltarea pe scară largă a tuberelor ducînd la diminuarea bazinelor cu această specie atît de reprezentativă şi de decorativă în peisajul montan.

Datorită toxicităţii mari a plantei, la terminarea lucrului, culegă­torii îşi vor spăla bine mîinile şi faţa, iar resturile de plante vor fi îngropate.

Pregătirea produsului în vederea prelucrării : Tuberele recoltate se scutură de pămînt, se freacă cu o perie aspră şi se spală (apa în care s-a făcut spălarea trebuie aruncată în gropi, iar recipienţii spălaţi, pentru a nu se produce intoxicarea animalelor ; nu se va face spălarea în ape curgătoare), apoi se fasonează, tăindu-se rădăcinile secundare şi păr­ţile aeriene. Uscarea trebuie făcută cît mai repede, la soare sau în camere încălzite, deoarece prin uscare înceată tuberele se înnegresc la interior, iar cantitatea de alcaloizi scade. Părţile aeriene se usucă la umbră, în strat subţire, în locuri bine aerisite. Pe cale artificială, la uscarea tuberilor temperatura va fi la început de cea 25° şi treptat se urcă pînă la 45°. Pentru frunze tempera­tura se ridică progresiv de la 25° la 35°.

Depozitarea produsului, dat fiind toxicitatea sa, se va face în încă­peri speciale, destinate produselor toxice. Randamentele de uscare sînt : 4-4,5/1 pentru tubere, 4-6/1 pentru partea aeriană.

Condiţiile tehnice de recepţie pentru Tubera Aconiti prevăd la con­ţinutul maxim de impurităţi resturi de tulpini mai lungi de 5 mm - max. 2% şi tubere seci sau brunificate - max. 5% ; la corpuri străine - max. 0,5% atît pentru cele organice cît şi pentru cele mine­rale, iar umiditate - max. 13%.

Pentru Herba Aconiti (frunze şi vîrfuri tulpinale foliate de. max. 10 cm) : impurităţi - frunze înnegrite sau brunificate - max. 7%. alte părţi din plantă - max. 3% ; corpuri străine organice -max. 0,5% şi minerale - max. 0,5 % ; umiditate - max. 13%.

Compoziţie chimică : Rădăcinile principale (tuberele) conţin 40-50% amidon, zaharuri, substanţe de natură proteică, acizi organizi (acid aconitic, malic, tartric, citric s.a.), colină trigonelină, săruri minerale.

Principiul activ este reprezentat de alcaloizi de tip aconitinic (acetil-benzoil-N-metil alcamine) care în materia primă proaspătă s'înt însoţiţi de benzoilaconină şi aconină. Alcaloizii de tip aconitinic au la bază un nucleu pentaciclic care diferă prin substituienţii grefaţi la C1, C3 şi C18, acidul aromatic care esterifică gruparea hidroxil de la C10 şi prin radi­calul alchil de la atomul de azot. În speciile din ţara noastră, menţio­nate ca medicinale predomină spre deosebire de speciile europene, hipaconitina, iar aconitina este prezentă în proporţie de cca. 20% din totalul alcaloidic. S-a identificat la speciile noastre şi prezenţa alcaloidului mioaconitinona care pînă în prezent nu a fost semnalată în speciile europene.

Alături de alcaloizii principali de tip aconitinic s-a mai semnalat prezenţa delfininei, mezaconitinei, neopelinei, magnoflorinei şi a altor alcaloizi în mici cantităţi. De asemenea, în speciile de Aconitum şi Delphinium există şi grupa atizinelor, baze terţiare mai puţin toxice.

În tuberele-mamă cantitatea maximă de alcaloizi este pînă la înflorire, iar în tuberele fiică toamna. Cantitatea cea mai mare de alcaloizi (1,40-2%) se află în seminţe, apoi în tubere (0,25-1%), în flori (pînă la 0,70%) şi cel mai puţin în tulpini şi frunze.

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice
: Efectele asupra organismului se datoresc alcaloizilor de tip aconitinic şi sînt caracterizate în prima fază prin iritarea terminaţiilor nervoase senzitive care se mani­festă prin prurit, senzaţii parestezice (senzaţii de amorţeală) urmate apoi de paralizie motorie de tip curarizant după o scurtă perioadă de excitare. În cazul intoxicaţiilor apare teama, ameţeala, epuizarea musculară. Temperatura scade, ritmul cardiac devine neregulat prin disociere auri-culo-ventriculară. Tulburările respiratorii se accentuează pînă la asfixie. Luciditatea rămîne nealterată pînă la moarte.

Aconitina este una din cele mai puternice otrăvuri cunoscute. Un miligrarn poate omori un adult.

În doze terapeutice, tinctura din tuberele de Aconitum prin efectele asupra trigemenului are acţiune analgetică şi inhibă reflexele de tuse pornite din zona laringelui superior. Dozele mici măresc secreţiile diges­tive, iar cele mari le diminuează. Respiraţia la doze mici este excitată, urmînd apoi bradipnee (încetinirea ritmului respirator). Prin reflexe vagale periferice pornite de la receptorii pulmonari se poate declanşa apnee (oprirea respiraţiei).

Produsele farmaceutice obţinute din tuberele speciilor terapeutice sînt utilizate la indicaţia medicului după o extrem de precisă dozare în nevralgii ale trigemenului, dureri faciale, ticuri nervoase ale feţei, sciatică, în laringite, bronşite, gripă, tuse convulsivă etc, în special în asociere cu alte medicamente. Tubera Aconiti şi Tinctura Aconiti sînt oficinale în F.R.IX şi intră în compoziţia Sirogalului, Sirogalului cu efedrina şi a Tusomagului.