Osu iepurelui

Ononis spinosa L.

Osu iepurelui; Fr.:Bugrane ;G.:Dornige Hauhechel; M.:Tovises iglice ;R.:Stalnik kaliucîi

Caractere de recunoaştere: Planta : Specie perenă, subarbustivă, cu partea bazală lemnificată, erectă, ramificată, spinoasă, înaltă de 30-60 cm; partea subterană: rizom care se continuă cu o rădăcină flexibilă, lungă de 25-30 cm (adesea mai lungă) şi groasă pînă la 1 cm, de culoare cenuşie; tulpina aeriană: lemnificată bazal, ramuri prevăzute cu spini rigizi, adesea dubli, 2-3 spini laterali şi unul ter­minal; pe internodii ramurile au peri numai pe o parte; frunze: cele inferioare trifoliate, cu stipele înconjurînd tulpina (amplexicaule), cu foliole ovale, dinţate pe margine, pe ambele feţe cu peri glanduloşi, lungi de 5-10 mm şi late pe jumătate; cele superioare simple; flori: papilionate (în formă de fluture), dispuse la subsuoara unor bractee spre vîrful tulpinii, distanţate, lungi pînă la 2 cm, de culoare roz cu dungi mai închise; fruct: păstaie mică (pînă la 7 mm) păroasă, doar cu 1—2 seminţe.

 

Ononis spinosa L.
Ononis spinosa L.

 

Ononis spinosa L.
Ononis spinosa L.

 

osu iepurelui
osu iepurelui

 

osu iepurelui
osu iepurelui

 

Înflorire: VI-VII.

 

Materia primă: Radix Ononidis formată din rădăcini sau bucăţi de rădăcini de 10-20 cm, de 0,5-2 cm grosime, cu sau fără colet, fără radicele. Rădăcinile sînt răsucite după uscare, cu şanţuri longitudinale adînci şi striuri transversale puţin distincte, la exterior negricioase cenuşii, la interior albicioase. Miros slab necaracteristic, gust dulce-acrişor apoi amar-astringent.

 

Ecologie şi răspîndire: Specia este destul de rară în flora ţării noastre, existînd specii foarte apropiate (O. pseudohircina Schur. cu spinii simpli şi mai rari şi mai ales O. hircina Jacq. lipsită de spini şi extrem de comună în toată ţara), precum şi numeroase forme hibride.

O. spinosa este xerofită, crescînd prin păşuni şi fîneţe aride, pe soluri nisipoase, în timp ce O. hircina creşte în special în zone mai umede, prin fîneţe, păşuni, lunci sau chiar zone inundabile (în regim de uscăciune devine spinoasă şi cu peri mai rari). Altitudinal se ridică din zona colinară pînă în cea montană (maximum de răspîndire între 300-800 m). ,

Specii răspîndite în întreaga Transilvanie (cu deosebire în jude­ţele Cluj şi Sălaj), zona colinară a Olteniei (mai ales în Gorj şi Mehe­dinţi) şi Moldovei (cu deosebire Suceava şi Vrancea).

Recoltare: Perioadele optime sînt primăvara timpuriu (martie-aprilie) sau toamna (septembrie-octombrie). Rădăcina se scoate cu cazmaua şi se taie coletul care se pune din nou în pămînt pentru a se asigura menţinerea plantei.


Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Imediat după recol­tare se scutură bine de pămînt, se spală in curent de apă şi se taie rădăcinile subţiri sau necorespunzătoare (seci, putrede, atacate). În ve­derea uscării, rădăcinile se despică şi se scurtează la 20-25 cm. Uscarea se face la soare în strat de 10-15 cm, întorcîndu-se din timp în timp pentru uscare uniformă, sau în încăperi încălzite. Pe cale artificială se face la 50-60°. Randamentul la uscare 3-3,5/1.

 

Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca impurităţi cioturi, corpuri străine organice - max. 0,5% şi minerale - max. 2%, umiditate - max. 13%.

 

Compoziţie chimică: onocerină, ononină şi onospină, trifolirizină şi fitoglutinină - substanţă de natură proteică, saponozide de natură triterpenică care prin hidroliză dau acid gliciretic, tanozide, ulei vo­latil şi ulei gras, zaharuri, acid citric etc.

 

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: acţiunea diure­tică a extractelor obţinute din rădăcină este atribuită de unii autori prezenţei saponozidelor. Efectele bune obţinute de alţi autori în artri­tele cronice, în stări alergice, în special în eczeme de natură diferită şi în prurit au determinat pe aceştia să atribuie acestei specii o acţiune la nivelul corticosuprarenalei. Rădăcina speciei Ononis spinosa intră în compoziţia ceaiului diuretic nr. 2.

 

Confuzii: Specia Ononis spinosa L. este adesea confundată cu specii mult mai comune, răspîndite în toată ţara : O. hircina Jacq., care este lipsită de spini şi O. pseudohircina Schur. cu spini simpli, rari, cu tulpina nelignificată la bază. Rădăcinile acestor specii sau ale unor hibrizi au altă compoziţie chimică şi altă acţiune decît O. spinosa L. şi nu se vor recolta în scop medicinal.