Saschiul

Vinca minor L.

Saschiu;Fr.: Pervenche; G.: Gemeiuse Immergrun; M.: Telizold meteng; R.: Barvinok malîi.

Caractere de recunoaştere: Planta: Mic subarbust cu tulpini tîrî­toare lungi pînă la 1 m şi altele aeriene lungi de 15 - 20 cm, cu frunze per­sistente; rădăcina: la nodurile tulpinilor tîrîtoare se formează rădăcini adventive fasciculate; tulpina: cele tîrîtoare sînt lignificate spre bază, în rest verzi, ierboase; la început sînt drepte, apoi se îndoiesc prin pămînt şi formează marcote naturale prin înrădăcinare la noduri; frunze: opuse, persistente, ovale sau eliptice, marginea întreagă, neciliate; peţiol scurt (cca. 0,5 cm); flori: solitare la subsoara frunzelor, cu pedunculi mai lungi decît frunzele, pe tipul 5, caliciu din 5 sepale cu margine fără cili, corola de 2 - 3 cm din 5 petale albastre unite la bază în formă de tub, partea liberă lăţită, retezată; fructe: folicule de forma unor păstăi lungi de 1,5 - 2 cm, ascuţite, cu 2 - 3 seminţe brune, lungi de 6-9 mm.

 

Vinca minor L.
Vinca minor L.

 

Vinca minor L.
Vinca minor L.

 

saschiul
saschiul

 

saschiu
saschiu

 

saschiu,Vinca minor L.
saschiu,Vinca minor L.

 

Înflorire: IV-V (VI).

 

Materia primă: Herba Vincae minoris - formată din tulpini acoperite cu frunze opuse, coriacee, lucioase, pe faţă de culoare verde întu­necat, pe partea inferioară verde mai deschis, eliptice sau ovat eliptice, lungi de 2 - 4 cm, late de 1,5 - 2 cm, îngustate la bază. Vîrful tulpinii se termină cu 4 frunze dispuse în verticil. Fără miros caracteristic, gust sălciu, amărui.

 

Ecologie, răspîndire în flora spontană şi zonare în cultură: în flora spontană creşte numai în locuri umbroase, însă în cultură se poate planta şi în staţiuni semiumbrite (livezi de pomi, culturi cu semiarbuşti, arbuşti, intercalat cu măceşi) sau chiar în lumină directă (experienţele de la Măgurele-Braşov şi Bucureşti).

 

Rezistă bine la temperaturi scăzute, chiar pînă la -30°. Are pretenţii deosebite faţă de umiditatea solului, mai ales cînd vegetează în lumină directă (factor de compensare).

 

Preferă soluri calcaroase, bogate în humus (în special soluri brune de pădure), dezvoltîndu-se mai slab pe cele argiloase sau luto-argiloasc.

 

În flora spontană creşte în masive compacte în păduri de stejar, fag, gorun, în toată Transilvania şi Banat (cu deosebire în judeţele Sălaj, Hune­doara, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Caras-Severin), mai diseminată în Moldova (judeţele Suceava, Bacău, Neamţ, Vrancea), Oltenia (Gorj, Mehedinţi, Vîlcea), Muntenia (Argeş, Dîmboviţa, Prahova).

 

În cultură este recomandată pentru întreaga zonă colinară şi de podiş, dealurile subcarpatice, în toată ţara (exceptînd Dobrogea).

 

Se recomandă de asemenea cultura ei printre arbori în parcuri, grădini, pe platbande, deoarece are şi un puternic efect decorativ, fiind cea mai indi­cată specie medicinală ornamentală pentru ocuparea spaţiilor umbrite. Este un înlocuitor excelent al suprafeţelor înierbate.

 

Tehnologia de cultură: Saschiul se recomandă să urmeze după culturi prășitoare îngrăşate cu gunoi de grajd bine fermentat care lasă terenul curat de buruieni. Dintre acestea cele mai potrivite sînt culturile pentru masa verde, cartoful, porumbul etc. Pe aceeaşi solă poate reveni numai după 7-8 ani. În cazul cultivării saschiului în sistem intercalat rezultate bune se obţin în special în livezi de meri, pruni, peri sau caişi intrate pe rod, mai vechi de 5 ani, cu condiţia ca în anul premergător plantării saschiului spa­ţiul dintre pomi să fie întreţinut ca ogor negru.

În  spaţii verzi şi parcuri planta premergătoare poate fi gazonul. Terenul ales pentru înfiinţarea cul­turii saschiului se ară la adîncimea de 27-30 cm cu circa o lună înainte de plantare. În cazul înfiinţării culturii în livezi, spaţiul de arătură nu va depăşi o lăţime de 2 m fiind amplasat la mijlocul intervalului dintre pomi, iar în cazul înfiinţării culturii în spaţii verzi sau parcuri se va lăsa obligatoriu un spaţiu liber de 1,5-2 m de la aliniamentul arborilor.

 

Adîncimea arăturii este determinată de natura solului, grosimea stra­tului de humus, umiditatea existentă la data executării acesteia şi la adîn­cimea la care se găsesc ramificaţiile rădăcinilor pomilor din livadă. Ea trebuie executată în aşa fel ca să se evite rănirea pomilor şi scoaterea bolovanilor. Pentru păstrarea umidităţii, mărunţirea şi aşezarea cît mai uniformă a brazdei, de plug se leagă o grapă grea.

 

În cazul unei umidităţi insuficiente a solului se ară numai la adîncimea la care nu se scot bolovanii, iar după primele ploi arătura se repetă la adincimea indicată. Plugul este urmat de o grapă.

 

La două-trei săptămîni de la executarea arăturii adinci, cînd apar buruienile, terenul este lucrat cu cultivatorul la 10-12 cm adîncime. Pînă la plantare solul se ţine curat de buruieni, folosind în acest scop cultivatorul sau grapa cu discuri. În cazul extrem cînd sîntem obligaţi a executa plan­tarea în primăvară, lucrările de pregătire a patului germinativ se execută, imediat ce terenul permite, cu discul, grapa şi nivelatoarea.

 

Lucrările de bază trebuie executate cu toată grija, pentru că sistemul radicular al saschiului este superficial. în adîncimea de 10-15 cm planta trebuie să găsească toate elementele de hrană în tot timpul vegetaţiei.

 

Saschiul este una dintre speciile medicinale care reacţionează prompt la aplicarea îngrăşămintelor. Ca la orice specie este necesar ca înainte de apli­carea dozelor să se stabilească gradul de aprovizionare a solului imediat după eliberarea terenului de către planta premergătoare. Se recomandă ca odată cu executarea lucrărilor de bază să se introducă în sol 45-50 kg/ha s.a. fosfor şi 30-40 kg/ha s.a. potasiu, iar în primăvară 70-90 kg/ha s.a. azot. Acesta din urmă fiind determinant în creşterea producţiei este necesar să se repete aplicarea aceloraşi doze la fiecare doi ani. Anual, toamna, după ultima recoltă şi la ultima praşilă, se recomandă încorporarea a 25-30 kg /ha s.a. fosfor şi 10-15 kg /ha s.a. potasiu.

 

La începutul lunii septembrie sau la circa două luni înainte de căderea primului îngheţ, terenul se marchează în rînduri distanţate la 40-45 cm, după care se trece la plantarea stolonilor. Pe rînd se plantează la distanţa de 15-20 cm. În cazul plantării saschiului în parcuri sau spaţii verzi distan­ţele optime (pentru a răspunde şi dezideratului de ornamental) sînt de 30 /30 cm, iar pichetarea pentru plantare se recomandă a fi executată în chinconz.

 

Un stolon bun de plantat trebuie să fie de 7-8 cm lungime, de 2-3 mm grosime, cu 3-4 ochi viabili, sănătoşi şi cu 2-3 fire de rădăcini. La un hec­tar sînt necesare 550-600 kg stoloni. Un butaş bun de plantat trebuie să aibă lungimea de 8-9 cm, cu 1-2 ramificaţii cu frunze şi cu 4-6 fire de rădăcini. Adîncimea la care se introduce stolonul în pămînt este de 5-6 cm; a butaşilor în funcţie de lungimea rădăcinilor, în nici un caz mai puţin de 5 cm. La un hectar sînt necesari 500-550 kg butaşi. Se recomandă ca ime­diat după plantare să se execute o praşilă.

 

Pînă la căderea îngheţului, în cazul cînd au apărut buruieni, se aplică a doua praşilă, fără a afîna prea mult terenul, la nivelul rădăcinilor şi al sto­lonilor. Primăvara, imediat ce se poate ieşi în cîmp (după executarea lucrărilor de igienă a livezii) se prăşeşte cultura, cu care ocazie se administrează şi prima doză de azot, completîndu-se şi eventualele goluri rămase la plan­tarea din toamnă.

 

În primul an de cultură se execută 3-4 praşile, pe măsura creşterii buruienilor şi a formării crustei. Se are grijă să nu se rănească plantele care au tendinţa de a se întinde. Ultima praşilă trebuie făcută obligatoriu după recoltarea fructelor din livadă.

 

În cazul înmulţirii prin seminţe, după pregătirea terenului aşa cum am arătat mai sus, se însămînţează la distanţa de 40-45 cm între rînduri, cu semănătoarea obişnuită. Datorită faptului că germinaţia se produce într-un timp îndelungat (cîteva luni) se recomandă însămînţarea cu plantă indicatoare. Metoda mai trebuie încă studiată. Pentru asigurarea uniformităţii distribuirii seminţei pe teren, în prealabil ea se amestecă bine cu 4-5 părţi de material inert. Pentru un hectar sînt necesare 3-3,5 kg sămînţă, cu puritatea de 90%, germinaţia 50% şi umiditatea maximă de 10%. Greutatea medie a 1000 seminţe este de cca. 1,045 g iar la un gram intră în medie 947 seminţe. Adîncimea de semănat este de 0,5-1,5 cm. Însămîn­ţarea saschiului se face la sfîrşitul verii - începutul toamnei. Orice întîrziere poate compromite cultura.

 

Recoltarea saschiului se face începînd din anul II pînă în anul VI. În acest timp, ca lucrări de întreţinere se recomandă cîte o praşilă primă­vara devreme şi cîte una după fiecare recoltare.

 

Evaluarea producţiei se face ca la mentă, cu 4-5 zile înainte de recoltare.

 

De la saschiu se recoltează partea aeriană a plantei, momentul optim de recoltare fiind în timpul înfloririi masive şi cînd are un număr cît mai mic de frunze tinere. În sud prima recoltă începe în a doua decadă a lunii aprilie, iar în nord şi centrul ţării la sfîrşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Saschiul se recoltează de 3-4 ori pe an din aprilie şi pînă la sfîrşitul lunii octombrie.

Se are grijă ca ultima recoltare să se facă cu 3-4 săptămîni înainte de căderea îngheţului. Recoltarea se execută cu coasa sau secera foarte bine ascuţite pentru a nu smulge plantele. Se poate recolta şi cu cositoarea mecanică, însă în acest caz este obligatorie o reglare fixă a părţii de susţinere a cuţitului astfel ca tăietura să se facă la 6-7 cm deasupra solului şi mai obligatoriu ca la orice altă specie este ascuţirea perfectă şi la fiecare 3 ture a cuţitului pentru a acţiona ca un brici şi a elimina orice forţă pasi­bilă de tragere prin care s-ar disloca plantele.

Tulpinile ce poartă frunze se taie de la 6-7 cm deasupra pămîntului pentru a le da posibilitatea să regene­reze repede. Se are grijă să nu se smulgă tulpinile tîrîtoare deoarece se creează goluri. Totodată, aceste tulpini fără frunze impurifică produsul. În cazurile în care s-au recoltat şi unele tulpini tîrîtoare, acestea se replantează imediat, acolo unde cultura este mai rară. Pentru a obţine un produs de calitate, recoltarea se face numai pe timp frumos, după ce roua s-a ridicat. Un hectar produce 500-800 kg iarbă deshidratată şi 40-55 kg sămînţă cu facultate germinativă.

 

Randamentul de uscare este de 3-4 kg plantă crudă pentru 1 kg pro­dus uscat. Pe o ramă de uscat cu dimensiunile de 1 /0,70 m se pot aşeza 2-3 kg plantă proaspătă.

 

Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere: Cu toate că la noi cul­tura saschiului este de dată relativ recentă, totuşi s-au semnalat atac de Phoma species. Apare în special în primăverile şi verile cu exces de umidi­tate şi răcoroase. Se manifestă prin pătarea lăstarilor şi a frunzelor şi poate aduce pagube de peste 50%.

 

Ca metode de combatere se recomandă respectarea asolamentului, îngrăşarea echilibrată a culturii, eliminarea excesului de umiditate şi în general lucrări de igienă culturală, precum şi tratarea culturilor cu Poliram Combi.

 

Recoltarea produsului în flora spontană: Bazinele de saschiu din flora spontană au avut mult de suferit datorită recoltării greşite, prin smulgere - metodă care trebuie combătută, iar loturile care conţin rădăcini respinse. Metoda corectă este tăierea cu secera, cosorul, a întregii părţi aeriene sau dacă plantele sînt compacte, fără prea multe plante din specii străine, prin cosire.

 

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: După alegerea altor plante străine, se pune cît mai repede la uscat, la umbră, în poduri acoperite cu tablă, şoproane bine aerate, în strat subţire, întorcîndu-se din timp în timp. Uscarea artificială se face la 50-60°.

 

Randament la uscare 3-4/1.

 

Condiţiile tehnice de recepţie nu admit prezenţa rădăcinilor, pentru ca recoltarea să nu se facă prin smulgere. Procentul maxim de impurităţi va fi de 5% (frunze atacate de viroze, îngălbenite sau brunificate), corpuri străine organice - max. 4% şi minerale - max. 1%, umiditate - max. 13%.

 

Compoziţie chimică: părţile aeriene ale plantei conţin un mare număr de alcaloizi, majoritatea cu nucleu indolic între care vincamina, izovincamina şi vincina etc.; tanoizi, carotenoide, pectine, săruri minerale etc. Recent, unii dintre alcaloizii activi farmacodinamic au fost obţinuţi prin sinteză. 

 

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Atît complexul alcaloidic cît şi alcaloidul pur vincamina acţionează prin reducerea presiunii sanguine arteriale, încetinirea ritmului cardiac şi reducerea activităţii spon­tane şi a reactivităţii la stimulii externi. Produsele farmaceutice din această specie se utilizează în tratamentul bolii hipertensive şi ateroscleroză.

 

Confuzii: în flora spontană se întîlneşte des şi specia Vinca herbacea W. et K., cu temperament mai de lumină, de prin locuri înierbate, coaste însorite, tufărişuri. Aceasta este plantă erbacee cu frunze caduce. Alte deo­sebiri :

-  frunzele sînt moi, fără luciu, fin aliate şi nu glabre;

-  segmentele caliciului de asemenea ciliate ;

-  fructul are un număr mai mare de seminţe (la V. minor doar 2 - 3). în grădini şi mai ales cimitire este cultivată specia Vinca major L.,foarte asemănătoare, dar cu frunze mai mari (lungi de 5-7 cm şi late de 2-3 cm).