Schinel

Cnicus benedictus L.

Schinel; Fr.: Chardon benit; G.: Benedikterkraut; M.: Benedekfu; R.: Volcieţ kudriavîi.


Caractere de recunoaştere: Planta: Specie de cultură anuală, erectă, înaltă de 30-60(100) cm, rigid ghimpată atît pe frunze cît şi pe inflcrescenţă; rădăcina: fuziformă, lungă de 8-12 cm; tulpina: groasă pînă la 1 cm, are 5 muchii, simplă sau ramificată, cu peri lînoşi, culoare verzuie sau roşie-brună; frunze: alterne, alungit lanceolate, lungi de 5-30 cm şi late de 1,5-7 cm, cu nervuri foarte proeminente, sinuate, pe margine cu dinţi ţepoşi alungiţi, cu peri lînoşi; cele inferioare au peţiol trimuchiat, cele superioare sesile şi amplexicaule (înconjură tulpina ca un guleraş); flori: galbene, tubuloase, grupate în antodii terminale, lungi pînă la 4 cm şi cu diametru de cca. 3 cm; la exterior are bractee mari, verzi palide, terminate cu spini; fructe: achene galben-brunii, cilindrice, lungi pînă la 7 mm, cu papus.

 

schinelul
schinelul

 

schinel
schinel

 

schinel planta
schinel planta

 

schinel frunze
schinel frunze

 

schinel desen
schinel desen

 

schinel,Cnicus benedictus L.
schinel,Cnicus benedictus L.

 

Cnicus benedictus L.
Cnicus benedictus L.

 

Cnicus benedictus L.
Cnicus benedictus L.

 

Înflorire: VI-VIII.

 

Materia primă: Herba Cardui Benedicti sau Herba Cnici - for­mată din tulpini nelignificate cu frunze lungi, spinoase, păroase, cu nervuri proeminente, flori dispuse la partea superioară, înconjurate cu bractee spi­noase de culoare verde deschis. Fără miros caracteristic, gust foarte amar.

 

Ecologie şi zonare în cultură: Originar din zone mai calde, schinelul nu are totuşi cerinţe deosebite faţă de temperatură, dar cere locuri însorite. Se poate dezvolta pe soluri foarte diferite, cele mai bune rezultate dîndu-le pe cele profunde, umede, mai grele şi cu conţinut ridicat de calciu.

 

Fără să aibă cerinţe ridicate faţă de umiditate, nu poate suporta totuşi perioade mai lungi de secetă.

 

Planta se recomandă a fi cultivată în judeţele Prahova, Buzău (în partea sudică a lor) şi Ilfov.

 

Tehnologia de cultură: Schinelul preferă să urmeze în cultură după prășitoare, îngrăşate cu gunoi de grajd bine fermentat, cum ar fi porumbul, cartoful şi leguminoasele în general. Pe acelaşi teren poate reveni după o pauză de 5-6 ani. Terenul ales pentru cultura schinelului se ară toamna la o adîncime de 30-33 cm şi se lasă în brazdă crudă peste iarnă. Conco­mitent cu arătura de bază, se încorporează în sol 50-70 kg /ha s.a. fosfor şi 25-35 kg /ha s.a. potasiu, iar în primăvară, înainte de însămînţat, se admi­nistrează 60-70 kg/ha s.a. azot.

 

Primăvara terenul se lucrează cu grapa cu discuri urmată de grapa stelată, lucrare ce se execută perpendicular pe arătură sau dacă terenul este bătătorit şi prezintă buruieni, se lucrează cu cultivatorul în agregat cu grapa cu discuri.

 

Momentul optim de însămînţare este primăvara foarte devreme, cel mai tîrziu în primele zile ale lunii martie. Se seamănă cu maşina de semă­nat SPC-6 la intervale de 45-50 cm între rînduri şi la adîncimea de 2,5-3 cm. Cantitatea de sămînţă necesară la hectar este de 15 kg cu puritatea de 97%, germinaţia de 85% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea medie a 1 000 seminţe este de cca. 29,350 g, iar la un gram intră în medie 34 seminţe. La însămînţarea în cuiburi (40/40 cm) este suficient şi numai 6 kg la hectar, înainte de însămînţat sămînţa se freacă pînă cînd toţi perii de la vîrful ei cad, deoarece fără eliminarea lor se înfundă semănătoarea.

 

În localităţile cu primăveri secetoase şi foarte scurte, cu trecere bruscă de la gerul iernii la căldurile arzătoare de vară, în terenurile care nu reţin apa în primăvară, însămînţarea se poate face în pragul iernii astfel ca semin­ţele să nu încolţească decît în primăvară.

Primăvara, imediat ce rîndurile se disting bine, se trece la mobilizarea terenului pe intervale prin praşilă super­ficială şi cu grijă să nu se deranjeze plantele pe rînd. A doua praşilă se aplică la 2-3 săptămîni de la prima, atunci cînd plantele au 3-5 cm înălţime cu care ocazie se execută şi rărirea plantelor pe rînd la cca. 30 cm plantă de plantă. Cînd rîndurile s-au încheiat bine se trece la praşilă mecanică.

Aceasta se continuă după fiecare recoltare. Recoltarea se face numai pe vreme frumoasă după ce s-a ridicat roua. Momentul optim este atunci cînd plan­tele au început să înflorească. Se recoltează cu secera, coasa sau cositoarea mecanică de la înălţimea de 8-10 cm deasupra solului. Se va recolta numai cantitatea care poate fi aşezată la uscat în aceeaşi zi. Se poate obţine o producţie de 3-5 t/ha (produs deshidratat).

 

Sămînţa necesară reproducerii se obţine de la parcelele cu plantele cele mai reprezentative, sănătoase, viguroase etc, cărora li s-a executat eliminarea negativă. Ajunge la maturitate toamna în septembrie, cînd se coseşte, se treieră şi se vîntură în mod obişnuit. Un hectar produce 1 000-1 500 kg seminţe.

 

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Spre deosebire de nume­roase plante medicinale şi aromatice schinelul nu suportă uscarea la soare. O expunere mai mare de 2-3 ore la soare după recoltare decolorează, deci depreciază grav produsul.

 

Se pot usca la umbră, aşternute în strat subţire sau înşirate pe sfoară. Cea mai sigură este deshidratarea artificială la temperatura de 45- 50°C.

 

Randamentul la uscare 3,5-4/1.

 

Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din părţi nelemnificate din tulpină cu frunze şi inflorescenţe, admiţîndu-se ca impurităţi - max. 5% tulpini lemnificate, max 2% plante decolorate sau brunificate şi max. 2% inflorescenţe fructificate, cu papus; corpuri străine organice - max.  1% şi organice - max. 0,5%,  umiditate - max.  13%.

 

 

Compoziţie chimică: Substanţe amare: cnicina (esterul α,β - acidului dihidroximetilacrilic cu o lactonă sescviterpenică de tip guaianolidic), benedictina; ulei volatil conţinînd dodeca-1 11, - dien - 3, 5,7 ,9 - tetraină, lignane (arctiină); mucilagii, tanin (cca. 8%), fitosterine, acizi rezinici, ulei volatil (0,3%), acid nicotinic şi amida acidului nicotinic, vitamina B1, un prin­cipiu antibiotic, săruri de potasiu, magneziu şi calciu etc.

 

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: tonic-amar-eupeptic utilizat în dispepsii. în trecut, domeniul de utilizare era mult mai larg: depurativ, vermifug, febrifug, cicatrizant. Datorită gustului amar se întrebuin­ţează şi în industria lichiorurilor.