Șerlai

Salvia sclarea L.

Șerlai;Fr.:Sauge sclaree;G.:Muskatellerkraut;M.:Skarlat zsalya;R.:Şalfei muscatnîi.

Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierboasă bienală (rar perenă), erectă, rară în flora spontană, mai ales cultivată, înaltă pînă la 1 m (în culturi pînă la 1,5-2 m); rădăcina: brună, groasă de 1 - 1,5 cm, sinuoasă, cu rădăcini secundare subţiri şi scurte; tulpina: rigidă, groasă pînă la 1 cm, cu peri deşi glanduloşi mai ales în partea superioară; frunze: lat ovale şi foarte mari (principalul caracter de recunoaştere al plantei), cele mijlocii fiind cele mai mari, lungi pînă la 25 cm şi late pînă la 15 cm, cele superioare de 6-10 cm lungime şi 4-7 cm lăţime, iar cele inferioare mici se răsucesc şi se usucă de timpuriu; marginea neregulată, cu feţe încreţite, rugoase, pe faţa superioară cu peri mai rari, scurţi şi groşi, pe cea inferioară cu peri glanduloşi deşi, de cu­loare portocalie; peţioli mai lungi la frunzele mijlocii, foarte scurţi la cele superioare; flori: inflorescenţe lungi de cca. 40 cm cu aparenţă de spic, rami­ficată - rareori simplă - din 6-10 pseudoverticile cu cîte 4-6 flori aşezate la subsuoara unor bractei sesile alb-verzui; corola, lungă de 2-2,5 cm, evi­dent bilabiată, este bicoloră: labiul superior, foarte boltit, este violaceu (mai rar roz sau alb), iar cel inferior cu 2 dinţi laterali ascuţiţi şi o limbă mediană curbată în jos - este gălbui; de sub labiul superior ies conectivele filiforme ale staminelor; în cultură s-au obţinut forme la care înflorirea să se facă chiar din primul an; fructe: nucule ovoide brune, lungi de 2 -3 mm, cîte 4 în caliciul persistent, devin mucilaginoase în contact cu apa.

 

Salvia sclarea L.
Salvia sclarea L.

 

Salvia sclarea L.
serlai,Salvia sclarea L.

 

serlai,Salvia sclarea L.
serlai,Salvia sclarea L.

 

serlai
serlai

 

Înflorire: VI - VII.

 

Materia primă: Flores Salviae sclareae sau Sumitates Salviae sclareae - este formată din inflorescenţe alungite, ramificate, cu peduncul de maximum 2 cm sub ultima ramificaţie, cu flori multicolore cu nuanţe violacee-verzui şi cu corola albăstruie spre roz. Mirosul caracteristic aromat, gustul aromatic-iute. Se livrează în stare proaspătă.


Ecologie şi zonare: Plantă de origine mediteraneană, puţin răspîndită în flora spontană în sudul ţării, în locuri uscate, pietroase. În cultură principalele exigenţe le are faţă de temperatură; răsărirea se face lent la temperaturi în jurul a 10° (12-14 zile), dar la 15-18° timpul de răsărire se reduce de cca. 3 ori. Peste vară îi sînt favorabile tem­peraturi foarte ridicate. Iernează bine, chiar în condiţii de ger, dacă solul este acoperit cu zăpadă. Are de asemenea cerinţe ridicate faţă de lumina directă, în condiţii de umbrire - chiar slabă (aşa cum se întîmplă în terenuri îmburuienate) - planta nu înfloreşte din primul an, pierzîndu-se deci un an de recoltă.

Rezistă la secetă, vegetînd bine şi în zone cu numai 400-500 mm precipitaţii anuale, de umiditate mai ridicată fiind nevoie numai la răsărire pînă la stadiul de rozetă.

Necesită soluri uşoare, profunde, permeabile, care se încălzesc uşor, bogate în calciu (de preferat cernozi­omuri luto-nisipoase); nu se va cultiva în nici un caz pe soluri grele, reci, cu apă stagnantă.

Se recomandă cultura în sud-estul ţării, în judeţele Constanţa, Galaţi (sud), Brăila, Ialomiţa, Ilfov, precum şi în Cîmpia Timişului şi partea de vest, mai joasă, din judeţul Caraş-Severin.

 

Tehnologia de cultură: Şerlaiul se recomandă să urmeze după o plantă cu rădăcini superficiale. De preferinţă se va plasa în asolament între prășitoare şi numai în cazuri excepţionale după păioase. Nu se poate dezvolta normal în locuri infectate de buruieni şi mai ales pline cu rizomi ai plantelor perene. Pe aceeaşi solă poate reveni după 5-6 ani.

După recoltarea plantei premergătoare se execută arătura, a cărei adîncime este în funcţie de umiditatea din sol, pentru a nu scoate bolovani.

Pînă la însămînţare terenul se lucrează cu cultivatorul sau grapa, cu scopul de a extirpa buruienile şi a-l menţine afinat. Concomitent cu execu­tarea arăturii de bază se va încorpora în sol 50 kg /ha s.a. fosfor şi 30 kg ha s.a. potasiu, iar primăvara printre rînduri 60 kg /ha s.a. azot. Însămînţarea se face toamna tîrziu, cînd temperatura solului este de 3 - 4°C cu intenţia ca seminţele să nu încolţească decît în primăvară. Se poate însămînţa şi primăvara, însă în această situaţie se recomandă să se însămînţeze foarte devreme.

Însămînţarea se face cu semănătoarea SUP-21, la care se ataşează cutii pentru seminţe mici, la intervale de 60 cm între rînduri şi la adîncimea de 1,5-2 cm. Cantitatea de sămînţă necesară la hectar este de 5 kg cu puritatea de 97%, germinaţia de 85% şi umiditatea maximă de 13%. Greutatea medie a 1 000 seminţe este de cca. 4,072 g, iar la un gram intră aproximativ 243 seminţe.

Şerlaiul se seamănă în amestec cu o plantă indicatoare (muştar sau salată 100 g) şi cu material inert 4-5 părţi la o parte sămînţă. Prima praşilă, de preferinţă mecanică, se dă cînd rîndurile se disting datorită plantei indicatoare.

La conturarea perfectă a rîndurilor cu Şerlai, plantele indicatoare se plivesc şi odată cu ele şi celelalte buruieni. Cu această ocazie se dă şi prima praşilă manuală. Cînd plantele au 3-4 frunze, se răresc la distanţa de 30 cm plantă de plantă, se prăşeşte mecanic şi manual. În timpul vegetaţiei din anul I se mai aplică încă două praşile mecanice, îndeosebi după fiecare recoltă de inflorescenţe.

Îngrijirea în anul II de cultură constă în mobilizarea solului şi îngrăşarea suplimentară cu 30-40 kg/ha s.a. fosfor, 30--40 kg/ha s.a. azot şi 10 - 15 kg/ha s.a. potserlai

Șerlai

Salvia sclarea L.

Șerlai;Fr.:Sauge sclaree;G.:Muskatellerkraut;M.:Skarlat zsalya;R.:Şalfei muscatnîi.

Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierboasă bienală (rar perenă), erectă, rară în flora spontană, mai ales cultivată, înaltă pînă la 1 m (în culturi pînă la 1,5-2 m); rădăcina: brună, groasă de 1 - 1,5 cm, sinuoasă, cu rădăcini secundare subţiri şi scurte; tulpina: rigidă, groasă pînă la 1 cm, cu peri deşi glanduloşi mai ales în partea superioară; frunze: lat ovale şi foarte mari (principalul caracter de recunoaştere al plantei), cele mijlocii fiind cele mai mari, lungi pînă la 25 cm şi late pînă la 15 cm, cele superioare de 6-10 cm lungime şi 4-7 cm lăţime, iar cele inferioare mici se răsucesc şi se usucă de timpuriu; marginea neregulată, cu feţe încreţite, rugoase, pe faţa superioară cu peri mai rari, scurţi şi groşi, pe cea inferioară cu peri glanduloşi deşi, de cu­loare portocalie; peţioli mai lungi la frunzele mijlocii, foarte scurţi la cele superioare; flori: inflorescenţe lungi de cca. 40 cm cu aparenţă de spic, rami­ficată - rareori simplă - din 6-10 pseudoverticile cu cîte 4-6 flori aşezate la subsuoara unor bractei sesile alb-verzui; corola, lungă de 2-2,5 cm, evi­dent bilabiată, este bicoloră: labiul superior, foarte boltit, este violaceu (mai rar roz sau alb), iar cel inferior cu 2 dinţi laterali ascuţiţi şi o limbă mediană curbată în jos - este gălbui; de sub labiul superior ies conectivele filiforme ale staminelor; în cultură s-au obţinut forme la care înflorirea să se facă chiar din primul an; fructe: nucule ovoide brune, lungi de 2 -3 mm, cîte 4 în caliciul persistent, devin mucilaginoase în contact cu apa.

 

Salvia sclarea L.
Salvia sclarea L.

 

Salvia sclarea L.
serlai,Salvia sclarea L.

 

serlai,Salvia sclarea L.
serlai,Salvia sclarea L.

 

serlai
serlai

 

Înflorire: VI - VII.

 

Materia primă: Flores Salviae sclareae sau Sumitates Salviae sclareae - este formată din inflorescenţe alungite, ramificate, cu peduncul de maximum 2 cm sub ultima ramificaţie, cu flori multicolore cu nuanţe violacee-verzui şi cu corola albăstruie spre roz. Mirosul caracteristic aromat, gustul aromatic-iute. Se livrează în stare proaspătă.


Ecologie şi zonare: Plantă de origine mediteraneană, puţin răspîndită în flora spontană în sudul ţării, în locuri uscate, pietroase. În cultură principalele exigenţe le are faţă de temperatură; răsărirea se face lent la temperaturi în jurul a 10° (12-14 zile), dar la 15-18° timpul de răsărire se reduce de cca. 3 ori. Peste vară îi sînt favorabile tem­peraturi foarte ridicate. Iernează bine, chiar în condiţii de ger, dacă solul este acoperit cu zăpadă. Are de asemenea cerinţe ridicate faţă de lumina directă, în condiţii de umbrire - chiar slabă (aşa cum se întîmplă în terenuri îmburuienate) - planta nu înfloreşte din primul an, pierzîndu-se deci un an de recoltă.

Rezistă la secetă, vegetînd bine şi în zone cu numai 400-500 mm precipitaţii anuale, de umiditate mai ridicată fiind nevoie numai la răsărire pînă la stadiul de rozetă.

Necesită soluri uşoare, profunde, permeabile, care se încălzesc uşor, bogate în calciu (de preferat cernozi­omuri luto-nisipoase); nu se va cultiva în nici un caz pe soluri grele, reci, cu apă stagnantă.

Se recomandă cultura în sud-estul ţării, în judeţele Constanţa, Galaţi (sud), Brăila, Ialomiţa, Ilfov, precum şi în Cîmpia Timişului şi partea de vest, mai joasă, din judeţul Caraş-Severin.

 

Tehnologia de cultură: Şerlaiul se recomandă să urmeze după o plantă cu rădăcini superficiale. De preferinţă se va plasa în asolament între prășitoare şi numai în cazuri excepţionale după păioase. Nu se poate dezvolta normal în locuri infectate de buruieni şi mai ales pline cu rizomi ai plantelor perene. Pe aceeaşi solă poate reveni după 5-6 ani.

După recoltarea plantei premergătoare se execută arătura, a cărei adîncime este în funcţie de umiditatea din sol, pentru a nu scoate bolovani.

Pînă la însămînţare terenul se lucrează cu cultivatorul sau grapa, cu scopul de a extirpa buruienile şi a-l menţine afinat. Concomitent cu execu­tarea arăturii de bază se va încorpora în sol 50 kg /ha s.a. fosfor şi 30 kg ha s.a. potasiu, iar primăvara printre rînduri 60 kg /ha s.a. azot. Însămînţarea se face toamna tîrziu, cînd temperatura solului este de 3 - 4°C cu intenţia ca seminţele să nu încolţească decît în primăvară. Se poate însămînţa şi primăvara, însă în această situaţie se recomandă să se însămînţeze foarte devreme.

Însămînţarea se face cu semănătoarea SUP-21, la care se ataşează cutii pentru seminţe mici, la intervale de 60 cm între rînduri şi la adîncimea de 1,5-2 cm. Cantitatea de sămînţă necesară la hectar este de 5 kg cu puritatea de 97%, germinaţia de 85% şi umiditatea maximă de 13%. Greutatea medie a 1 000 seminţe este de cca. 4,072 g, iar la un gram intră aproximativ 243 seminţe.

Şerlaiul se seamănă în amestec cu o plantă indicatoare (muştar sau salată 100 g) şi cu material inert 4-5 părţi la o parte sămînţă. Prima praşilă, de preferinţă mecanică, se dă cînd rîndurile se disting datorită plantei indicatoare.

La conturarea perfectă a rîndurilor cu Şerlai, plantele indicatoare se plivesc şi odată cu ele şi celelalte buruieni. Cu această ocazie se dă şi prima praşilă manuală. Cînd plantele au 3-4 frunze, se răresc la distanţa de 30 cm plantă de plantă, se prăşeşte mecanic şi manual. În timpul vegetaţiei din anul I se mai aplică încă două praşile mecanice, îndeosebi după fiecare recoltă de inflorescenţe.

Îngrijirea în anul II de cultură constă în mobilizarea solului şi îngrăşarea suplimentară cu 30-40 kg/ha s.a. fosfor, 30--40 kg/ha s.a. azot şi 10 - 15 kg/ha s.a. potasiu.

Recoltarea inflorescenţelor de Şerlai se execută cînd conţinutul în ulei eteric este maxim şi corespunde unei uşoare îngălbeniri a caliciului florilor din partea inferioară a inflorescenţei centrale. Ca timp în zi, se recomandă să se recolteze după-amiază, deoarece conţinutul în ulei este mai mare. Nu se recomandă recoltarea pe timp ploios sau ceţos, precum şi în timpul zilei cînd soarele arde prea tare. Recoltarea se poate face cu secera sau cu foarfecă de vie. Inflorescenţele recoltate se aşază în coşuri de nuiele în strat de 2-3 rînduri neîndesate şi se transportă cît mai repede la locul de distilare.

Un hectar poate produce 4 000-8 000 kg inflorescenţe proaspete.

Pentru producerea de seminţe se vor alege şi marca în timpul înflori­tului plantele cu florile ce înfloresc cît mai simultan şi cu culori cît mai ase­mănătoare, bine dezvoltate, sănătoase, rezistente la boli şi dăunători, cu un frunziş cît mai bogat. Se vor îndepărta plantele necorespunzătoare din punc­tele de vedere enunţate mai sus. Pînă la maturizarea seminţelor, sola se va întreţine curată de buruieni. Recoltarea pentru seminţe se va face cu secera cînd 60% din inflorescenţa principală a ajuns la maturitate. Se vor lega în snopi şi se vor lăsa 2-3 zile pentru deplina maturitate, după care se treieră, se vîntură, se selectează şi se păstrează în saci de iută şi încăperi curate fără umiditate. Un hectar produce 400-600 kg seminţe.

 

Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere: Şerlaiul este atacat de pătarea frunzelor, făinare, care se combat prin lucrări agrotehnice şi îndepăr­tarea plantelor atacate prin ardere la marginea solei. Mai este atacată de larvele cărăbuşului de mai, care se combate prin mijloace chimice obişnuite.

 

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Inflorescenţele se utili­zează ca atare, în stare proaspătă.


Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format numai din inflorescenţele proaspete, recoltate cu max. 2 cm sub ultima ramificaţie, avînd umiditatea normală pentru planta verde, admiţîndu-se max. 5% impurităţi (resturi de frunze şi tulpini brunificate), corpuri străine organice - max. 1% şi minerale - max. 0,5%.

 

Compoziţie chimică: ulei volatil bogat în linalol şi acetat de linalil; mai conţine o diterpenă caracteristică-sclareolul, rezine formate din alte diterpene, substanţe amare cu funcţie lactonică, pigmenţi fenolici şi chinoidici, derivaţi triterpenici, acid ursolic (cca. 0,2%), derivaţi fenolici, ocimen, mircen, zaharuri, săruri minerale etc.

 

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: nestudiată pînă în pre­zent. Uleiul volatil din această specie este întrebuinţat în industria parfumurilor.