Sunătoarea

Hypericum perforatum L.

Pojarniţă ; Fr. : Millepertuis officinal ;G. : Echtes Johanneskraut ; M. : Orbâncfu ; R. : Zveroboi pradîriavlennîi

Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierboasă perenă, înaltă de 0,2-1 m ; partea subterană : rizom scurt din care se desprinde un sistem radicular bine dezvoltat; tulpina aeriană : cilindrică, cu două muchii şi tulpini adventive, glabră, lignificată la bază şi cu numeroase ramuri sterile dezvoltate de la axilele frunzelor ; frunze : opuse, sesile, ovale sau eliptice, lungi pînă Ia 3 cm, glabre, iar pe margine şi pe faţă şi cu puncte negre ; flori : cu 5 petale galben-intens, de 10-13 mm lungime şi 8 mm lăţime, de două ori mai lungi decît sepalele alungite, cu puncte negre (glande), stamine numeroase ; fructe : capsule ovale cu 3 loje, cu seminţe cilindrice, brun-negrieioase.

 

sunatoarea
sunatoarea

 

sunatoare
sunatoare

 

Hypericum perforatum L.
Hypericum perforatum L.

 


Înflorire
: VI-IX.

 

Materia primă: Herba Hyperici - este formată din părţile terminale îmbobocite sau înflorite ale plantei cu condiţia ca partea cea mai groasă a tulpinii să nu depăşească 2 mm în diametru. Lungimea părţilor care se recoltează este de 20-30 cm, fiind prevăzută cu ramuri cilindrice, cu două muchii longitudinale, de culoare verde sau roşcat-verzuie, cu frunze eliptice, opuse, glabre, verzi, cu mici puncte negre pe marginea întreagă şi cu numeroase punctuaţii (glande) pe toată suprafaţa limbului care privit prin transparenţă pare perforat. Florile, dispuse în dichazii, au caliciul şi corola pentamere, sepale lanceolate, petale galbene aurii cu puncte negre. Miros caracteristic balsamic, gust aromatic-amar, rezinos şi astringent,

 

Ecologie, răspîndire în flora spontană şi zonare în cultură. Pînă în prezent planta a fost recoltată la noi numai din flora spontană, cercetările privind introducerea în cultură fiind de dată recentă şi legate de cerinţele tot mai mari pentru această specie, cerinţe pe care resursele  naturale nu le mai pot acoperi. Prezintă amplitudine ecologică mare, avînd pretenţii relativ reduse faţă de principalii factori ecologici. Astfel, suportă bine un regim hidric mai sărac în precipitaţii, chiar arid, ca şi un regim cu precipitaţii bogate.

Pretenţii mai ridicate are faţă de luminozitate, suportînd cel mult semiumbra. Este rezistentă atît la temperaturi mai joase, ca şi la perioadele de arşiţă din vară. Este puţin influenţată de reacţia solului, suportînd şi soluri acide şi bazice, dar în general mai afinate şi cu un conţinut mai ridicat de azot (lucru care explică dezvoltarea uneori în masă a plantei în tăieturi de ădure). Altitudinal se întinde din eîmpie şi pină în zona subalpină (mai abundentă în zona deluroasă), cu deosebire în fineţe, la marginea drumurilor şi a pădurilor, în locuri necultivate, tăieturi de pădure. Răspîndită în Transilvania (judeţele Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Sălaj, Suceava), Muntenia (Argeş, Buzău, Dîmboviţa, Ilfov), Oltenia (Gorj, Mehedinţi, Olt), Moldova (Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava) şi Dobrogea (Tulcea), dar se poate recolta şi în toate celelalte judeţe. Zonele de cultură cele mai favorabile sînt judeţele Cluj, Sălaj şi Dîmboviţa ; condiţii favorabile mai sînt şi in judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Mehedinţi, Neamţ, Suceava, Vrancea.

 

Tehnologia de cultură : Sunătoarea luată în cultură dă rezultate bune cînd urmează după o prășitoare timpurie îngrăşată. Este pretenţioasă faţă de prezenţa buruienilor mai ales în primele faze de vegetaţie. Poate reveni pe acelaşi sol după 6-7 ani. Reacţionează favorabil la lucrarea grădinărească a solului şi la îngrăşăminte naturale sau chimice,dînd sporuri apreciabile de producţie (25-30%).

Imediat după recoltarea plantei premergătoare se ară la 22-25 cm. La 2-3 săptămîni terenul se grăpează cu grapa prevăzută cu discuri sau se lucrează cu cultivatorul. Pînă la însămînţare această lucrare se repetă ori de cîte ori este necesitată de prezenţa buruienilor. Înainte de însămînţare, ca şi după aceasta, se dă cu tăvălugul. Odată cu arătura de bază se încorporează în sol 10-15 t/ha gunoi de grajd bine fermentat. În lipsa acestuia, se dau 50-55 kg/ha s.a. fosfor şi 20-25 kg/ha s.a. potasiu, iar în primăvară, înaintea primei praşile, se dau 30-35 kg/ha s.a. azot.

În anul doi şi trei de cultură toamna printre rînduri se dau 20-25 kg/ha s.a. fosfor şi 5-10 kg/ha s.a. potasiu, iar primăvara 20-25 kg/ha s.a. azot. Însămînţarea se face în pragul iernii cu maşina de semănat Saxonia, SU-29 sau SUP-21 la care se ataşează cutii pentru seminţe mici, iar la brăzdare limitatoare de adîncime. La hectar se dau 4 kg seminţe cu puritatea de 90%, germinaţia de 75% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea medie a 1 000 boabe este de cca. 0,1237 g iar la 1 g intră în medie 8096 boabe.Însămînţarea se face la intervale de 50 cm şi la adîncimea de 0,3-0,8 cm. Răsărirea are loc în primăvară după cca. 120 zile. În primăvară, imediat ce terenul permite, se distruge crusta, aplicîndu-se o praşilă oarbă foarte superficială între rînduri.

În anul întîi de cultură se aplică alte două-trei praşile şi una-două pliviri pe rînd. Se recomandă aceleaşi lucrări de întreţinere şi in următorii ani de cultură cu menţiunea ca după recoltarea părţii aeriene să se prăşească obligatoriu pentru a mobiliza terenul şi a stimula creşterea recoltei a doua. Recoltarea se poate face cu secera, coasa sau cositoarea mecanică. În cazul recoltării mecanice, se va avea grijă să se regleze cuţitul astfel ca să taie la 20-25 cm de la vîrf înspre bază sau la 25-35 cm în sus de la colet în cazul unei dezvoltări luxuriante, astfel încît ca să se obţină un produs acceptat de condiţiile de calitate impuse de F.R. Momentul optim de recoltare este între începutul înfloririi (cca. 25-30%) şi înflorirea deplină (100%).


Recoltarea produsului din flora spontană : Perioada optimă este de la începutul înfloririi şi pînă în momentul formării fructelor, respectiv în iunie-august. Se recoltează întreaga parte aeriană nelignificată, tăindu-se cu foarfecă sau cuţitul. Dacă recoltarea se face mai tîrziu şi planta are şi fructificaţii, acestea trebuie îndepărtate, putînd servi pentru obţinerea materialului de înmulţire.

 

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Pe cale naturală se usucă la umbră în straturi subţiri, în locuri bine aerate, întoreîndu-se din cînd în cînd, dar cu multă atenţie pentru ca tulpinile să nu se defolieze. Uneori se usucă şi legate în bucheţele şi prinse pe sfoară, dar metoda este greoaie şi se poate produce mucegăirea la locul unde sînt legate. Pe cale artificială uscarea se face la 35°. Randamentul la uscare 3-4/1.

 

Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din tulpini nelignificate, cu diametrul pînă la 2 mm ; ca impurităţi se admit max. 5% flori brunifioate, max. 5% tulpini peste 2 mm diametru (fără a depăşi 4 mm) şi max. 1% tulpini fără flori şi frunze, corpuri străine organice - max. 1% Şi minerale - max. 0,5%, umiditate -max. 13%.

Compoziţie chimică: Conţine 0,05-0,10% ulei volatil în părţile aeriene şi 0,40-0 50% în flori; derivaţi polifenolici : o flavonoidă-hiperozida (galactozida cvercetolului), rutozid şi cvercetol, acid cafeic şi clorogenic ; tanin de natură catehică pînă la 12%, o substanţă colorantă - roşul de Hypericum sau hipericina - care are în lumina ultravioletă o puternică fluorescentă roşie, fiind un derivat al naftodiantronei, colină, carotenoide, saponine, acid ascorbic, nicotinic şi valerianic. Uleiul volatil conţine α -pinen şi carburi seseviterpenice, săruri minerale.

 

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice : Datorită uleiului volatil, hipericinei şi taninului are acţiune antiseptică, astringentă şi cicatrizantă. Diminuează procesele inflamatorii hepatice cronice şi tulburările motilitătii căilor biliare. Acţiunea antispastică este determinată tot datorită derivaţilor polifenolici. Intern se recomandă în colite şi colicistopatii, în deprimări exo-sau endogene centrale. Extern - cicatrizant şi dezinfectant în plăgi purulente şi arsuri.


Sunătoarea este indicată ca adjuvanct în fitoterapia afecţiunilor hepatice şi biliare, în gastrită şi ulcer gastric, în inflamaţiile gingiilor, în colite şi se foloseşte cu succes în tratamentul local al arsurilor. Este recomandată pe scară largă în tratamentul depresiilor uşoare şi moderate, în aceste cazuri fiind nevoie de o administrare de lungă durată.

 

Preparare şi administrare:Pentru uz intern, în gastrite, colite, afecţiuni hepato-biliare se prepară o infuzie din 1-2 linguriţe de plantă uscată ( sau 1-2 linguri de plantă verde ), la o cană cu apă. Se beau 2-3 căni pe zi. În tratamentul depresiei se beau 2-3 căni din această infuzie, cu precizarea că administrarea va avea o durată mai lungă, 2-3 luni, fiind nevoie de cel puţin 2-3 săptămîni pentru observarea primelor efecte. Uleiul de sunătoare se poate prepara astfel : într-un recipient de sticlă se pun 200g plantă proaspătă în 400 ml de ulei de floarea soarelui şi se ţin la macerat timp de 6 săptămîni într-un loc întunecos şi răcoros. Apoi, macerarea se continuă într-un loc expus la soare, timp de încă 2 săptămîni, după care maceratul se filtrează printr-un tifon. În gastrite, ulcere gastrice, se administrează intern, 2-3 linguriţe pe zi între mesele principale. În dischineziile biliare se administrează cîte 1 linguriţă după mesele principale. Extern se poate folosi ca unguent, în caz de arsuri şi în perioada de cicatrizare a plăgilor.

Reacţii adverse şi precauţii:Hipericina are efecte fotosensibilizante fapt pentru care persoanele care urmează un tratament intern şi de durată cu preparate din sunătoare trebuie să evite expunerea la radiaţia solară intensă. Datorită unor posibile interacţiuni alte substanţe medicamentoase bolnavii trebuie să consulte medicul înainte de începerea curei fitoterapeutice.


Confuzii: Specia medicinală poate fi confundată cu alte specii de Hypericum neutilizate in terapeutică. Caractere de diferenţiere (fig de mai jos) :


-Hypericum elegans are ca şi H. perforatum atît puncte transparente cît şi puncte negre, dar forma frunzei este lanceolată, iar tulpina are 4 muchii (la H. perforatum doar 2) ;

- H. maculatum are numai puncte negre,nu şi transparente ;

- H. hirsutum - frunze păroase (la H. perforatum - glabre).


Alte specii cu importanţă medicinală:


În medicina ştiinţifică sau populară mai sînt utilizate la noi sau în unele ţări şi alte specii ale genului Hypericum:
Hypericum acutum Mnch. (H. quadrangulum L.) cu compoziţie chimică şi cu acţiune similară speciei H. perforatum;
Hypericum maculatum Cr. - folosit în medicina populară în tuberculoză şi acnee etc. ;
Hypericum elegans Steph. (Floare de friguri) - folosită tot empiric în „friguri".

 

sunatoarea,Hypericum perforatum L.
sunatoarea,Hypericum perforatum L.

 

sunatoarea,Hypericum perforatum L.
sunatoarea,Hypericum perforatum L.

 

sunatoarea,Hypericum perforatum L.
sunatoarea,Hypericum perforatum L.

 Confuzii între Hypericum perforatum şi specii înrudite:


a. - aspectul comparativ între frunze de H. Perforatum (P), H. elegans (E), H. maculatum (AT) şi H. kirsutum (H); b. - tulpina cu 2 muchii a H. perforatum şi cu 4 muchii la H. kirsutum