TOXICOMANIA SI SEXUALITATEA

 

 

O definiţie ştiinţifică a toxicomaniei, care să includă principa­lele sale caracteristici chimice, farmacologice, fiziopatologice, psiho-toxice şi implicaţiile sale medico-sociale, este greu de formulat. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în anul 1952, pe baza unui studiu îndelungat efectuat de un grup de experţi ce s-au ocupat de narcotice, elaborează următoarea definiţie : "Toxicoma­nia este o stare de intoxicare periodică sau cronică, dăunătoare in­dividului şi societăţii, provocată de consumul repetat al unui drog (natural sau artificial) ale cărei   caracteristici   sînt următoarele :

 

-   o dorinţă invincibilă sau o nevoie de a continua consumul drogului şi de-al procura prin toate mijloacele ;

-   o tendinţă de a majora dozele ;

-   o dependenţă de ordin psihic (psihologic) şi uneori fizică faţă de efectele drogului".

 

Noţiunea de drog are un sens mai larg şi nu este sinonimă cu cea de stupefiant deşi în dicţionarul Larousse este difinit astfel : "numele dat stupefiantelor (cocaină, morfină); figurativ : lucru foarte rău de absorbit". În sens larg drogul este orice substanţă chimică care influenţează protoplasma vie. Stupefiantul este o sub­stanţă care provoacă prin administrare repetată fenomenul specific al farmacodependenţei.

 

Revista "Sante du Monde" a OMS-ului precizează că trebuie să fie considerat drog : "orice substanţă (avînd sau nu aplicaţii me­dicale legitime) care face obiectul unui consum abuziv în alte sco­puri decît cele medicale".

 

În afară de acţiunile specifice asupra sistemului nervos central, asupra psihicului, pentru fiecare grup de toxicomanii, trebuie sub­liniat că toate se însoţesc de trei fenomene : toleranţă, farmacode­pendenţă şi criza de abstinenţă.

 

Toleranţa este un fenomen care se instalează lent şi se explică prin reacţia de adaptare a organismului la aceeaşi doză de drog administrat repetat şi ca o consecinţă, reacţia organismului dimi­nuează la aceeaşi doză de drog.

 

Farmacodependenţa este o stare particulară psihică şi deseori şi fizică ce rezultă din interacţiunea dintre organismul viu şi un drog (medicament) care antrenează modificări specifice de compor­tament — o necesitate imperioasă de a continua folosirea drogului, din dorinţa să-i reproducă efectele fizice (şi psihice). Un individ poate fi dependent mai multor droguri. Farmacodependenţa se poate asocia sau nu cu fenomenul de toleranţă.

 

Abstinenţa (înţărcarea) reprezintă un fenomen particular, care apare în general după 12—48 de ore de la întreruperea administră­rii drogului şi care-i provoacă toxicomanului reacţii violente : neuropsihice (agitaţie, anxietate, insomnii), tulburări cardiovascu­lare pînă la starea de colaps, ca la morfinomani, spasme muscu­lare, hipersalivaţie, vărsături, diaree. Această stare de criză, care apare la abstinenţa de la drogul respectiv, este dificilă de suportat de către toxicoman, ceea ce îl împinge din nou în braţele viciului.

 

Dacă faţă de consumul exage­rat şi în creştere al barbituricelor (Fort) (numai în S.U.A. in 1960, s-au fabricat 371 500 kg), opinia publică are o atitudine mai tole­rantă şi aceasta se explică prin faptul că dependenţa la barbiturice nu se însoţeşte de modificări comportamentale periculoase pentru societate, în schimb, societatea este foarte categorică împotriva a trei grupe de droguri, toxicomanii : a) derivatele de opium, — b) cannabis şi halucinogene — şi c) amphetaminele ; deoarece consu­mul alcaloizilor de opiu şi îndeosebi de heroină antrenează rapid o dezinserţie socială, cea de amphetamine în doze mari stimulează un comportament agresiv, delicvent şi cea de halucinogene gene­rează îndeosebi efecte criminogene.

 

După aceste cîteva consideraţii generale asupra toxicomaniei să vedem ce efecte au toxicomaniile asupra comportamentului sexual.

 

Dorinţa unor indivizi de a-şi amplifica senzualitatea sau (şi) de a găsi noi senzaţii „tari", reprezintă cauza cea mai frecventă a uti­lizării unor droguri care dezvoltă farmacodependenţa şi dă starea de toxicomanie.

 

Toxicomania cu opiacee (opiu, morfină, heroină şi derivatele lor) determină în sfera comportamentului sexual modificări în sensul unui rafinament adesea intens, dar senzaţiile erotice au în­deosebi un caracter contemplativ. Heroinei în doze mici i se atri­buie acţiunea de a întîrzia ejaculaţia, iar în doze mari se ajunge la diminuarea libidoului. După opinia lui L. Lewin  admi­nistrarea de opiacee la început creşte excitabilitatea sexuală, dar mai tîrziu, instinctul sexual diminuă pînă la impotenţă sexuală. Supresia bruscă a opiaceelor poate provoca erecţii dureroase.

 

Grupa halucinogenelor (haşiş, marihuana) — din planta femelă Cannabis indica se extrage o răşină cu proprietăţi halucinogene care este comercializată sub diferite denumiri ca cea de haşiş sau marihuana. Numele de marihuana vine de la cuvîntul portughez „mariguango" = otrăvitor. În afară de efectele psihotoxice ale acestei grupe (ideaţia devine confuză, senzaţiile se percep haotic, apar halucinaţiile, spaţiul şi timpul îşi pierd dimensiunile reale), efectele halucinogenilor asu­pra comportamentului sexual au fost studiate de Institutul de Se­xologie din Hamburg, care ajunge la următoarele concluzii : două treimi din fete n-au simţit nici un efect al haşişului asupra sexua­lităţii, o cincime au afirmat că drogul influenţează libidoul, iar privind băieţii, 1/2 din numărul lor n-au simţit nici un efect, în timp ce un sfert au invocat o acuplare mai liberă din cauza supresiei inhibiţiei indusă de drog.

 

Wesley Hall este mai categoric şi afirmă că : „cel care fumează marihuana trebuie să ţină seama de o atingere progresivă a sănă­tăţii, de apariţia tulburărilor psihice şi a impotenţei sexuale".

 

Stupefiantul sintetic LSD (dietil-amida acidului lisergic), desco­perit întîmplător, are efecte halucinogene şi de pierdere a noţiunii de timp şi spaţiu, de hipersugestie apropiată de hipnoză şi duce la anihilarea voinţei şi autocontrolului. LSD a fost încercat ca mijloc terapeutic în unele psihoze şi psihonevroze, dar cu rezultate discutabile. Ţinînd cont de acţiunile nefaste ale LDS-ului, inclusiv posi­bilitatea de a determina anomalii cromozomiale deoarece trece ba­riera placentară, şi de asemenea, de faptul că este de 4 000 de ori mai puternic decât narcoticele sintetice ca mescalina şi psilocilbina, LSD reprezintă un pericol individual şi pe plan social, deşi unii autori îi atribuie unele proprietăţi afrodisiace.

 

Cocaina, extrasă din arborele de coca (Erytroxylan-coca) şi con­sumată de indigeni prin practica mestecatului cocoloşului de oocadă, dacă la începutul administrării ei, are un efect reconfortant şi euforizant, cu apariţia senzaţiei de evadare din mediul înconju­rător, în următoarea fază, după revenirea stării de conştiinţă, se instalează o stare de torpoare şi somn adînc. Efectele sale asupra comportamentului sexual constau dintr-o creştere a fanteziilor ero­tice cu conţinut obscen. L. Lewin specifică că „dorinţele erotice sînt amplificate dar funcţiile sexuale sînt slăbite".

 

Amfetaminele şi derivaţii lor (metylphenidat, phenmetrazin) sînt excitante ale sistemului nervos central şi ale psihicului. Amphetaminomania dacă la început determină o erecţie mai prelun­gită cu întârzierea orgasmului, după cîteva săptămîni de absorbţie a drogului, toxicomanul declară că a devenit total incapabil de a avea libidou şi erecţii. Utilizată intravenos, amphetamina antre­nează o erotizare generală a corpului, în care genitalitatea îşi pierde orice interes (methaerotism).

 

În general, se poate spune că, la cea mai mare parte din toxi­comani, drogul facilitează regresia comportamentului sexual către o sexualitate infantilă ; subiectul se refugiază într-un narcisism primar cu predominanţa unei fixări erotice orale şi cutanate.

 

Instalarea farmacodependenţei la drogurile consumate de unii tineri are efecte nefaste asupra sănătăţii lor. Drogul distruge încre­derea de sine în propria-i valoare, cu imposibilitatea de a ieşi dintr-o stare de dependenţă infantilă şi o lipsă de angajare activă cu adoptarea unor reacţii contestatare şi provocatoare.

 

Consumarea drogului întîrzie dezvoltarea personalităţii psihice şi psiho-sexuale a tînărului şi-i induce un comportament depresiv şi autodistructiv. La toxicomani, apar reacţii conflictuale prelun­gite, labilitate afectivă, nevroze depresive, reducerea capacităţii de a raţiona şi tendinţe autopunitive şi de sinucidere.


În concluzie, drogul nu face decît să înşele speranţele toxico­manului privind potenţa sa sexuală, în schimb îl duce sigur la de­gradare fizică şi psihică.

T. Stoica ( Sexologie, Ed.med., Buc., 1975 )