Trandafir de lună

Rosa damascena Mill.

Trandafir de lună, Trandafir de Damasc ; Fr. : Rose de Damasc ; G. : Portland Rose ; M. : Damaszkuszi rosza ; R. : Roza damasskaia

Caractere de recunoaştere : Planta: Arbust ghimpos, înalt de 1,5-2 m ; tulpina : ramificată, avînd ghimpi uniformi, erecţi, cu lun­gime de 4-5 mm, iar printre ei numeroşi spini mai scurţi şi glande ; frunze : penat-compuse, cu 5-7 foliole ovate sau alungit-ovate, cu mar­gine serată, lungi de 3,5-6 cm, iar lăţimea mai mică cu cca. 1 cm ; faţa superioară verde, cea inferioară palid verzuie, cu peri alipiţi, mai deşi pe nervuri care sînt destul de evidente ; la bază stipele alungite, diver­gente ; flori : dispuse în inflorescenţe de tip dihaziu cu 3-5 flori lung pedicelate, corola bătută, cu numeroase petale roşii sau roz, caduce, durînd doar 1-2 zile de la deschiderea bobocului ; fructe : false de tip măceaşă, oval-alungite, sînt adesea şi ele caduce înainte de ajungerea la maturitate.

 

trandafir de damasc
trandafir de damasc

 

rosa damascena
rosa damascena

 

trandafir de luna
trandafir de luna

 

trandafir de damasc,trandafir de luna
rosa damascena

 

trandafir de luna
trandafir de luna

 

trandafir de damasc
trandafir de damasc

 

Înflorire : V-VII.

 

Materia primă: Petalum Rosae este formată din petalele proaspete sau uscate recoltate fără alte părţi florale, de culoare roz pînă la roşu (în stare uscată), uneori albe. în stare proaspătă cu miros puternic caracteristic, aproape fără miros în stare uscată. Gust aromat, uşor astringent.

 

Ecologie şi zonare în cultură : La noi, specie exclusiv de cultură. Deşi de origine mediteraneană, are mare rezistenţă la temperaturi scă­zute, iernînd bine chiar la -20°...-22°, chiar cînd terenul nu este aco­perit cu zăpadă. Nu rezistă însă la alternanţe bruşte de temperatură în timpul iernii deoarece la +5°...+ 7° seva începe să pulseze, iar geruri de -5°...-10° îngheaţă planta.

Specia are cerinţe deosebit de mari faţă de lumină, necesitînd culti­varea pe terenuri expuse spre soare ; modul de expunere la soare influen­ţează atît numărul de inflorescenţe şi de flori, concentraţia de ulei eteric, ca şi rezistenţa la boli criptogamice.

Spre deosebire de măceş, are pretenţii deosebite faţă de sol, vegetînd bine în cernoziomuri adînci, afinate sau pe terenuri aluvionale, cu apa freatică sub 1,5 m, neexpuse stagnării apei (în acest sens ar fi optime terenurile cu înclinaţie redusă de 5-15° şi expoziţie sudică sau sud-vestică). Sînt contraindicate solurile argiloase, grele, dense şi reci.

Faţă de apa din sol are pretenţii moderate. Lipsa ei duce la îmbătrinirea arbuştilor şi scăderea producţiilor, iar excesul de apă este de asemenea dăunător, mai ales iarna cînd poate duce la îngheţarea rădă­cinii, în funcţie de aceste condiţii ecologice, specia este zonată în judeţele Timiş, Ilfov, Constanţa.

 

Tehnologia de cultură : Lucrările de bază ca şi solicitările faţă de îngrăşăminte ale trandafirului de lună sînt identice cu cele ale măce­şului. De asemenea şi lucrările pentru executarea plantării pe cale vege­tativă prin metodele de butăşire şi marcotaj sînt la fel ca şi la cultura măceşului.

Spre deosebire însă de măceş, trandafirii de lună se pot înmulţi şi prin altoire, metodă însă mai costisitoare şi în unele cazuri - cînd ope­raţiunea nu este bine executată - dezvoltă lăstari sălbatici din portaltoi care împiedică dezvoltarea altoiului. Această metodă are însă şi avantaje, mai ales cînd portaltoiul este un măceş (Rosa canina), deoarece acesta din urmă are rădăcini puternice şi puţin pretenţioase faţă de sol, iar altoiul se dezvoltă bine, capătă rezistenţă mare la ger şi secetă şi are o viaţă de lungă durată.

Plantele de măceş pentru portaltoi se recoltează toamna şi se păstrează în şcoala de puieţi pînă în lunile mai-iunie ale anului urmă­tor, dacă se aplică altoirea în verde şi august-septembrie dacă folosim altoirea în ochi dormind.

După prima metodă se obţin plante bine dezvoltate la sfîrşitul verii. Plantele altoite în ochi şi care au lăsat eventual lăstari trebuie muşuroite peste iarnă ca să nu îngheţe.

Pentru obţinerea unor rezultate bune, materialul de altoit trebuie folosit în ziua pregătirii lui. în cazul că trebuie transportat, bine împa­chetat îşi păstrează calităţile pînă la 6-8 zile. Plantele-mame nu suferă cînd pe coardele lor au mai rămas după tăiere 2-3 muguri. Coardele se taie pe cît posibil din partea de sus a plantei şi pentru a nu se usca se înlătură imediat frunzele, se taie partea de sus cu muguri necopţi şi aceea de jos cu muguri nedezvoltaţi. Ţinînd seama că portaltoiul dezvoltă mai sus de colet un număr mare de lăstari, altoirea trebuie făcută în colet sau mai jos de el. Tăierea ochiului de pe coardă trebuie făcută cît mai repede, fără bucăţi de lemn, care influenţează negativ reuşita altoirii. Timpul cel mai prielnic pentru altoire este dimineaţa şi seara. În timpul căldurii de peste zi şi în zilele cu vînt, altoirea nu este indicată. Altoirea trebuie verificată după 15-20 de zile, legăturile slăbite, iar la plantele la care altoiul s-a prins legătura se desface complet. În cazul în care altoiul este neprins, altoirea se repetă. Verificarea culturii se mai repetă încă o dată la 15-20 zile.

Succesul dezvoltării în continuare a plantei depinde de afînarea terenului, distrugerea buruienilor, udarea plantelor şi introducerea îngră­şămintelor. Dacă planta altoită a ajuns la mijlocul sau sfîrşitul lunii iunie la dezvoltare normală şi are tulpina mai groasă la bază se poate tăia, reducînd-o la 4-6 muguri. îngrijite bine, pot fi transplantate toamna la locul definitiv. La altoirile făcute toamna, ridicarea definitivă a legăturilor şi îndepărtarea lăstarilor sălbatici se face primăvara cu ocazia verificării altoiului. Îngrijirea în continuare a plantelor altoite constă în aceleaşi operaţii ca şi la plantele altoite primăvara. În cazurile că sînt slab dezvoltaţi, în primul an puieţii nu sînt tăiaţi vara, iar terenul dintre rînduri se desfundă. Primăvara se scurtează coardele, iar plantele se lasă în şcoală încă un an, îngrijindu-se cît mai bine, rămînînd ca toamna să fie repiantate în locurile definitive. Pentru a obţine rezultate bune la altoire, trebuie respectate următoarele condiţii : portaltoiul, în momentul altoirii, trebuie să fie proaspăt, cu sevă şi curăţat la mlajă ; de asemenea să nu fie bătrîn ; coardele pentru altoi să fie coapte, proaspete şi cu sevă ; briceagul curat şi foarte bine ascuţit; altoitorul să lucreze repede şi îndemînatic ; legatul locului de altoire să fie efectuat repede şi strîns ; după legat plantele trebuie muşuroite.

 

În primii doi ani îngrijirile făcute urmăresc formarea tufelor. Pentru o dezvoltare puternică a plantei, pe fiecare din cele 3-4 cren­guţe rămase, nu se lasă în cursul verii decît 2 lăstari. Se urmăreşte să nu se dezvolte alţi lăstari decît cei aleşi. Cînd pe lăstarii tineri apar muguri florali aceştia sînt îndepărtaţi pentru a nu slăbi planta tînără. Aplicînd aceste îngrijiri, chiar din prirmul an trandafirii ajung puternici, cu o coroană bine dezvoltată. În al doilea an de cultură, pentru reuşita deplină a dezvoltării tufei de trandafir, crenguţele crescute în anul precedent se taie scurt, îngrijmdu-se planta ca şi în primul an. Lucrările solului, atît în primul cît şi în al doilea an de cultură, constau într-o bună afînare a terenului şi stîrpirea buruienilor.

 

În primii doi ani de cultură tufele nu-şi dezvoltă masa vegetativă în aşa măsură ca să acopere pămîntul, de aceea se recomandă cultura intercalată cu alte plante prăsitoare joase ca : gălbenele, crăiţe etc, asigurîndu-se în acest fel pe această perioadă de timp o rentabilitate a tere­nului cultivat. Toamna în octombrie, atît în primul cît şi în al doilea an de cultură, terenul se eliberează de resturile plantelor cultivate, tufele de trandafiri se examinează, vlăstarii slab dezvoltaţi se înlătură, pămîntul dintre rînduri se ară, iar cel din jurul plantelor se sapă. Printre rândurile de trandafiri se pot cultiva cu mult succes în primii 3-5 ani Saschiu. Stînjenel, Anghinare etc, fără a fi nevoie ca toamna plantele să fie înde­părtate.

Lucrările în plantaţie se reduc la îngrijirea terenului, îngrijirea tufelor şi lupta contra bolilor şi insectelor dăunătoare. Numărul praşilelor depinde de îndesarea pămîntului, în fiecare vară executîndu-se 5, din care 3 înainte de înflorit şi 2 după înflorire. După strîngerea recoltei, cînd pămîntul se bătătoreşte mult, nu este permis a se lăsa terenul neafînat pînă toamna. Într-un astfel de teren, trandafirii după 5-6 ani nu numai că nu păstrează recolta anilor precedenţi dar tufele, din cauza solului mult prea uscat, aproape că nu mai dau lăstari, îmbătrînesc de timpuriu şi se usucă.

Tufele de trandafiri se îngrijesc făcîndu-se următoarele operaţii : se taie planta în vederea fructificării ; se curăţă ramurile uscate şi cele pe cale de a se usca ; se înlătură lăstarii slab dezvoltaţi ; se stropesc tufele contra bolilor şi a insectelor vătămătoare. Îngrijirea tufelor trebuie făcută după un anumit plan, tot timpul anului. În fiecare primăvară, devreme, începînd de la mijlocul lunii februarie sau din martie (în funcţie de starea timpului), se face curăţirea crenguţelor bătrîne ce nu mai produc flori, a lăstarilor slab dezvoltaţi sau a celor de prisos, precum și reducerea mugurilor la 2-3 de pe lăstarii cu formaţiunea terminală, cperaţie care se termină toamna tîrziu. De asemenea, se face tăierea crenguţelor tinere în vederea fructificării (lăstari din anii precedenţi). Prin această tăiere se urmăreşte să se păstreze forma tufei, obţinerea lăstarilor viguroşi şi o recoltă bună. Tăierea trebuie executată astfel ca tufele să nu fie slăbite din cauza unei înfloriri prea abundente, lucru care influenţează producţia anului viitor. Primăvara tăierea crenguţelor producătoare de flori se face la 1/3 (tăiere lungă), la jumătate (mijlocie) şi la tufele foarte slab dezvoltate, pînă la 2/3 din lungimea cu care a crescut anul trecut (tăiere scurtă).

După înflorirea şi adunarea petalelor trebuie strînse şi celelalte părţi florale. Toamna tîrziu plantaţia se verifică din nou şi se stropeşte contra bolilor criptogamice, se introduc îngrăşămintele şi terenul se sapă sau se ară.

După 8-10 ani, cînd tufele îmbătrînesc şi încep să nu mai dea lăstari, se face întinerirea lor. Această operaţie constă în tăierea la 8-10 cm de la nivelul pămîntului a tuturor părţilor tufei. Apoi terenul din jur se sapă adînc, iar rădăcinile groase găsite în timpul săpatului, se scot.

De la trandafirii de lună se culeg petalele, cu începere din al treilea an de cultură definitivă. Strîngerea florilor se face pe măsura deschiderii bobocilor florali. Pentru extragerea uleiului se folosesc petalele de tran­dafiri în stare proaspătă, recoltate între orele 4-10 dimineaţa. în mijlocul zilei conţinutul în ulei eteric al petalelor scade simţitor şi începe a se acumula din nou pe la orele 18-20 ajungînd la maximum la orele 4-6 dimineaţa.

Pentru petalele ce se valorifică în stare uscată, recoltarea se va face după ce s-a ridicat roua şi numai pe timp frumos şi uscat. Adunarea petalelor se face cu mîna în trăistuţe de pînză.

Obişnuit se adună numai petalele fără caliciu, deoarece acesta(caliciul) con­ţine ulei foarte puţin şi de proastă calitate. Un hectar produce 2000- 5000 kg petale proaspete.

 

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Petalele recoltate trebuie duse cît mai repede, în cel mult 2-3 ore la distilare sau la uscare deoarece altfel ele pierd din cantitatea de ulei şi se degradează produsul. Uscarea petalelor de trandafir de lună se face fie pe oale natu­rală, fie artificial. Pe cale naturală petalele se vor întinde pe rame, care în prealabil au fost acoperite cu hîrtie, în straturi foarte subţiri. Uscarea pe cale naturală trebuie să aibă loc la umbră, în locuri curate şi bine aerisite. În cazul cînd de la locul culturii şi pînă la cel de uscare, în timpul transportului, s-au format eventuale ghemuri de petale, acestea se vor desface în momentul cînd se întind petalele pentru uscare, altfel se mucegăiesc. În timpul uscării se va avea grijă ca vîntul sau curentul să nu împrăştie petalele.

Pe cale artificială uscarea petalelor se face în uscătorii. Un produs bine uscat se obţine la temperatura de 30-35°C. Procedeul artificial este mai avantajos deoarece scurtează timpul de uscare şi dă un produs uniform. Randamentul de uscare este de 7-9 kg petale în stare proaspătă pentru un kilogram produs uscat.

Prin condiţiile tehnice de recepţie în produs nu se admit corpuri străine organice sau minerale ; la impurităţi limita maximă admisă este de 5% pentru petale brunificate şi 1,5% resturi de sepale, stamine, iar umiditatea va fi max. 12%.

 

Compoziţie chimică : Componenta principală a florilor de trandafir o constituie uleiul volatil care însă se află în cantităţi foarte mici (0,06% în petale şi 0,01% în restul părţilor florale). Uleiul de trandafir este format din alcooli terpenici alifatici liberi : 1-citronelol, geraniol, nerol, eugenol, 1-linalol, aldehide terpenice, toate la un loc reprezentînd cca. 80% din uleiul volatil, restul de cca. 20% fiind format din stearoptene. Petalele mai conţin taninuri, derivaţi de natură flavonoidică, cianozid, cianidină (agliconul), zaharuri, ceară etc.

 

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice : în practica far­maceutică uleiul volatil de trandafir este utilizat ca aromatizant pentru diferite unguente, cerate, creme etc. În trecut petalele de trandafir ser­veau la prepararea „mierii rozate" cu aplicaţie în unele iritaţii ale gurii la sugar şi copii mici.

Utilizarea majoră rămîne în industria parfumurilor şi în cosmetică.