Urzica

Urtica dioica L.( U. major Fuchs)

Fr : Grande ortie ; G. : Grosse Brennessel ;M.: Nagy csalân ; R. : Krapiva dvudornnaia.

Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierboasă, perenă, erectă, înaltă de 30 - 150 cm; partea subterană: rizom subţire, cilindric, brun-deschis, lung şi ramificat, cu numeroase rădăcini subţiri, pîsloase ; tulpina cu 4 muchii evidente; frunze: opuse, ovale, dinţate pe margini, numeroşi peri urticanţi rigizi (ca şi pe tulpini); flori: dioice, dispuse pe plante diferite, în panicule dispuse la axila frunzelor superioare; fructe: nucule ovale, verzui, cu perigonul persistent.

 

urzica
urzica

 

urtica dioica
urtica dioica

 

urzica,urtica dioica
urzica,urtica dioica

 

urzica
urzica

 


Înflorire (VI-X).


Materia primă: Folium Urticae formată din frunze ovale cu marginea dinţată, lungi de 7-14 cm, late de 2-4 cm, peţiolate, cu vîrful ascuţit, acoperite cu peri aspri, de culoare verde-închis caracteristică. Mirosul specific, gustul amărui. Herba Urticae constituită din tulpinile tinere recoltate înainte sau în timpul înfloririi, avînd frunzele cu caracterele descrise la „Folium Urticae". Tulpina de culoare verde-închis, 4-unghiulară este prevăzută şi ea cu peri aspri. De culoare verde-închis cu miros specific şi gust amărui. Radix Urticae - amestec de rizomi şi rădăcini subţiri, cilindrice de culoare brun-deschis la exterior. Fără miros, cu gust uşor astringent.

Ecologie şi răspîndire: Plantă tipic antropofilă, adică legată ecologic de aşezările omeneşti sau de locuri în care a intervenit activitatea umană (pe lîngă case, garduri, magazii, în locuri gunoite - în special pe lîngă stîne), adică locuri cu azot în exces ; apare, de asemenea, pe malul apelor şi în tăieturi de pădure. Nu are cerinţe deosebite faţă de lumină (se găseşte şi în locuri umbrite şi însorite) ; preferă locurile cu umiditate mai ridicată. Răspîndită în întreaga ţară din zona de cîmpie şi pînă în zona alpină.

Recoltare: Perioada optimă pentru frunze sau partea aeriană este începînd din mai pînă în octombrie, iar pentru rizomi cu rădăcini fie primăvara (martie-mai), fie toamna (septembrie-noiembrie). Folium Urticae - prin strujirea direct de pe plantă a frunzelor cu mîna înfăşurată într-o cîrpă sau mănuşă groasă pentru a evita urticarea; - prin cosirea părţii aeriene şi strujirea ulterioară, dar înainte de a se produce ofilirea. După recoltare nu se ţin înghesuite, presate, deoarece se încing şi se înnegresc. Herba Urticae - prin tăierea sau cosirea părţii aeriene foliate a plantei (acolo unde planta este în masă) ; se separă apoi de alte plante, porţiuni lemnificate, nefoliate etc. Radix Urticae se recoltează fie cu sapa, fie prin simpla smulgere dacă terenul este foarte reavăn şi uşor; se scutură şi se spală de pămînt şi se taie părţile aeriene care se îndepărtează.

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Pentru frunze sau partea aeriană uscarea naturală se face în strat subţire, fie pe rame în aer liber, fie pe hîrtie în şoproane, încăperi aerisite, poduri acoperite cu tablă, la umbră - deoarece lumina le decolorează, iar uscarea artificială se face la 50-60°.


La campanii mari se obişnuieşte şi uscarea în apropierea locurilor de recoltare pe prelate, rogojini puse la umbră, în strat de cîţiva cm, frunzele întorcîndu-se din cînd în cînd. Rădăcinile şi rizomii se pot usca la soare, iar pe vreme umedă în locuri acoperite dar bine aerisite, iar pe cele artificială tot la 50-60°. Randamentul la uscare: -pentru frunze: 4,5-5,5/1 - pentru partea aeriană: 6-7/1; pentru rizomi cu rădăcini: 4-5/1.

Condiţiile tehnice de recepţie prevăd pentru Folium Urticae ca impurităţi - max. 5% părţi din plantă (bucăţi de tulpină, inflorescenţe) şi max. 5% frunze înnegrite, corpuri străine minerale şi organice - max. cîte 1% din fiecare, umiditate - max. 14%; pentru Herba Urticae se admit ca impurităţi - max. 6% frunze brunificate şi max. 3% tulpini lemnificate, corpuri străine organice şi minerale - max. cîte 1% din fiecare, umiditate - max. 14%; pentru Radix Urticae se admit ca impurităţi - max. 3% resturi de părţi aeriene şi max. 2% rizomi brunificaţi, corpuri străine organice - max. 2% şi minerale - max.1%, umiditate - max. 12%.

Compoziţie chimică: Substanţe de natură proteică, avînd un mare număr de aminoacizi, substanţe de natură glucidică, amine, steroli, cetone (metilheptenona şi acetofenona), ulei volatil, substanţe grase, sitosteroli, acid formic şi acetic, vitaminele C, B2, şi K (cca. 400 unităţi pe gram), acid pantotenic, acid folic, clorofilă 0,3—0,8, protoporfirină şi coproporfirină, (β-caroten, săruri de Ca, Mg, Fe, Si, fosfaţi ş.a). Substanţa vezicantă pentru piele a plantei proaspete este formată din acid formic, o enzimă şi o toxalbumină. Prin uscare, aceste substanţe se pierd sau se transformă, dispărînd astfel proprietăţile vezicante.

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Deşi cunoscută ca plantă medicinală încă din antichitate, urzica a format obiectul unor studii recente care în principal au confirmat unele utilizări empirice în terapeutică ale diferitelor organe ale plantei. Aceste cercetări se rezumă la demonstrarea acţiunii hemostatice, astringente, hematopoietice, slab hipoglicemiante, diuretice sau antiseptice extern şi stimulator al epitelizării tegumentelor. Extractul apos inhibă dezvoltarea diferiţilor agenţi patogeni (Shigella, Staphylococcus, Pasteurela etc.). Frunzele de urzică constituie o bogată sursă de clorofilă, existînd diferite procedee industriale de extracţie a acestui colorant vegetal. Extern, clorofila este utilizată in industria cosmetică şi în dermatologie. Tinctura de rădăcină se utilizează în loţiuni în amestec cu alte plante contra căderii părului. Frunzele de urzică intră în compoziţia ceaiului antibronşitic nr. 2. În medicina populară părţile aeriene ale plantei proaspete se utilizează ca revulsiv în dureri reumatice, iar intern pe lingă acţiunile amintite, ca galactagog şi depurativ în cure făcute primăvara. Este o valoroasă plantă alimentară, fiind utilizată ca nutreţ pentru animale sau în alimentaţia omului în special primăvara. Fibrele textile de urzică servesc la confecţionatul sacilor.

Urzica are valoroase proprietăţi diuretice. Extractele de urzică favorizează transferul acidului uric din ţesuturi în circulaţia sanguină şi cresc eliminarea acidului uric prin urină. Există studii care sugerează că extractele din frunze de urzică au proprietăţi antialergice. În fitoterapia tradiţională se consideră că urzica are proprietăţi hemostatice, astringente, antidiareice, antiinflamatoare,cicatrizante, hipoglicemiante, antianemice şi remineralizante.

Indicaţii terapeutice


Efectele amintite îşi găsesc aplicaţia terapeutică în afecţiunile metabolice, afecţiunile reumatismale, în special guta, precum şi în unele cazuri de litiază renală. Studiile ştiinţifice arată că extractele din rădăcină de urzică au efecte favorabile în hipertrofia benignă de prostată şi afecţiuni alergice cum ar fi de exemplu rinita alergică. În medicina tradiţională preparatele din urzică sunt recomandate în afecţiuni cum ar fi plăgile atone, ulcerele varicoase, hemoroizii.

Preparare şi administrare


Infuzia pentru uz extern, se prepară din 50 g de frunze la 1 litru de apă şi se aplică sub formă de spălaturi sau comprese. Infuzia preparată din 2 linguri de frunze la 1 cană cu apă se foloseşte sub formă de gargară în stomatite. Pentru uz intern (de exemplu ca adjuvant în bolile reumatismale, gută, litiază renală, diabet zaharat), se prepară o infuzie din 1 lingură de frunze la 1 cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi.

 

Precauţii si contraindicaţii


În primul rând, culegerea urzicilor se va face cu precauţiile necesare pentru a evita fenomenele neplăcute în urma contactului pielii cu planta. Acest lucru se poate realiza prin purtarea mănuşilor şi în general prin îmbrăcăminte corespunzătoare, care să prevină atingerea directă a plantei de tegumente. Nu se vor folosi ca materie primă pentru preparate fitoterapeutice urzicile mature, deoarece toxinele care rezistă chiar la fierbere pot produce iritaţii la nivelul tegumentelor, al mucoasei gastrice şi al mucoasei căilor urinare. Preparatele din urzică nu se administrează la copiii sub doi ani, la femei în timpul sarcinii sau alăptării. La copiii mai mari şi la vârstnicii peste 65 de ani, se va începe cu preparate mai puţin concentrate.

 

Diverse


În tradiţia culinară a unor regiuni, se cunosc reţete delicioase, foarte apreciate pentru conţinutul înalt de minerale şi vitamine preparate din frunzele fragede de urzici. Acestea se folosesc ca materie primă fie pentru supa de urzici (se prepară similar supei de salată verde), fie pentru mâncarea de urzici scăzută (se prepară similar cu spanacul scăzut). Urzicile sînt o materie primă importantă pentru obţinerea industrială a beta-carotenului (provitamina A) şi clorofilei. Prin prelucrare ulterioară aceasta din urmă este utilizată pe scară largă ca dezodorizant în diverse preparate medicamentoase şi cosmetice.